Aventura cu Toyota pe Trollstigen

Intotdeauna am comparat o aventura off road cu alunecarea unui caiac pe ape repezi, zbuciumate, cand inima bate de parca-ti explodeaza in piept, pulsul ti-l simti la tample zvacnind, mainile-ti sunt inclestate, privirea incetosata iar sentimentul pericolului il simti prin toti porii… Dar esti fericit. Ai un sentiment de pericol si incantare impletite in aceeasi senzatie. Natura traieste in rimtul ei si-ti transmite suflul ei prin toate elementele cu care te inconjoara… Si te sileste sa traiesti prin ea…

Sentimentele acestea le-am avut atunci cand am intreprins o aventura fara limite, cum ne placea noua sa spunem, printre fiordurile Norvegiei. Traseu greu, curbe dese si stranse, pietris adunat pe marginea drumului care te arunca spre marginea periculos de abrupta, ploaie torentiala, frig si cinci suflete flamande. Ingredientele unui offroad care s-a dovedit unul cat se poate de reusit.

Cand am plecat de la poalele traseului Trollstigen, ne-am asigurat ca avem toata adrenalina la bord. La bordul Land Cruiser-ului Toyota. Inainte de a urca, am admirat in liniste acest superb bolid care avea sa ne duca pe culmi inalte, nerulate parca de vreo janta, spre salbaticia suspendata care ne imbia sa o exploram…

Inalta, solida si totusi mladie si alunecoasa ca o felina, acest urias ghepard astepta sa ne ia in spate si sa alerge cu noi spre cer… Ceea ce a si facut. Cat a fost drumul bun, altitudinea mai mica si vremea frumoasa, am lasat frumusetile exterioare pentru minunatia din interiorul Toyotei. Dincolo de eleganta stilata a intregii tapiterii din piele, a tetierelor active care se mulau cautand confortul, dincolo de asezarea cat se poate de reusita, de versatila a locurilor (scaunele din spate se pliau dupa necesitati, se puteau strange si puteau chiar disparea din peisaj lasand loc mai mult bagajelor), dincolo de sistemul multimedia pus la dispozitia ocupantilor din spate, de designul sofisticat al scaunelor si de sound-ul care venea parca din toate partile, am fost bucurosi sa aflam ca superlativele acestei masini abia acum incepeau. Soferul ne-a explicat sensul comenzilor rapide aflate pe volan, rolul unui Monitor Multi Teren aflat la bord, care ne arata o priveliste de parca ar fi mancat drumul (abia dupa aceea ne-am dat seama ca aceasta masina era si un urias scanner de pericole si neprevazut, fiind dotata cu minicamere de luat vederi in exterior pentru o mai buna monitorizare a drumului) dar si o multitudine de alte dotari ale vehiculului, pe care am avut ulterior ocazia sa le vedem “in actiune”.

In scurt timp a inceput o ploaie torentiala, drumul bun s-a terminat iar curbele stranse, in forma de ac, si-au facut agresiv aparitia. Cu toate acestea, desi masina vira periculos de aproape de buza prapastiei, desi pietrisul exploda sub roti, desi ploaia rapaia puternic pe parbrizul salvat doar de robustetea lui si de stergatoarele inteligente, pericolul nu avea totusi decat farmec. Ne-am dat seama curand ca, in ciuda naturii care se dezlantuise, masina inainta linsitita, amenintator de calma, iar soferul mai avea chiar timp si rabdare sa ne mai arunce cate o privire.

Stiam sigur ca aceste drumuri turistice din fiordurile Norvegiei sunt periculoase, ca iti trebuie curaj, o masina buna si vreme frumoasa pentru a porni la drum. Noi aveam insa Toyota de partea noastra, Land Cruiser-ul care, cu ajutorul actiunii controlate a tractiunii, al farurilor tip xenon adaptive, al controlului stabilitatii vehiculului, al caroseriei asezate solid pe sasiu si al functiilor ABS, faceau din aceasta felina uriasa un model de stabilitate si siguranta. Si puteai vedea asta numai uitandu-te la sofer. Avea fata senina, o mana asezata lejer pe volan, sigur de masina pe care o conduce, mandru de performantele ei si de faptul ca are astfel ocazia sa le si demonstreze. Pentru ca, avand in spate 60 de ani de off road, aceasta masina avea ce demonstra.

“Trollstigen” sau “Tara Trolilor”, acest drum care ne-a pus la incercare Toyota, ramanea parca in urma, resemnat, iar noi continuam sa urcam spre a ajunge sus sa admiram cascadele… Cu toate acestea, natura nu se lasa. Aruncandu-ne in drum fulgere, ingustand drumul si marind numarul de curbe in ac, natura ne transmitea ca suntem in mijlocul ei si dependenti de ea.

Destinatia nu a mai contat atat de mult desi privelistea iti taia rasuflarea. Te simteai stapanul lumii, dur, de neiertat tocmai pentru ca ai reusit sa ingenunchezi vitregiile naturii si sa ramai calm, linistit, senin. Ca soarele care a rasarit curand dupa ce am pus picioarele pe platoul inalt si ingust, in mijlocul caruia se vedea acum profilul metalizat, ud si stralucitor, al Toyotei noastre.

articol scris pentru SuperBlog2011

sursa foto: http://www.toyota.ro

sursa foto: travel.descopera.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s