Blind date

Putina si umila mea experienta cu privire la o blind date se datoreaza nu atat faptului ca nu-mi alegeam cu usurinta partenerii sau ca nu mai auzeam de ei dupa o prima intalnire cat datorita firii mele indaratnice, orgolioase si extrem de dificile cu care m-a inzestrat mama natura. O mama natura care s-a dovedit destul de zgarcita atunci cand mi-a adunat in potir mandria, incapatanarea, un pic de melancolie si chiar si mai putina duiosie. Chestie de noroc, as zice.

Cu toate astea, de fiecare data cand destinul mi-a scos in cale ocazii, nu am ezitat sa profit de ele. Si iata-ma la o intalnire avand un grad destul de ridicat de dificultate, sosita inaintea LUI in local, aranjata, trecuta prin mainile hair-stylist-ului, proaspat iesita de la machiaj si cu lacul inca neuscat pe unghii, frecandu-mi mainile cu o nervozitate prost ascunsa.

El era (si cred ca mai este) un brav ofiter de marina alaturi de care orice apartinatoare a sexului frumos ar fi visat sa imbatraneasca. Inalt, cu profilul copiat parca de pe monedele grecesti, elegant aproape de ostentatie si cu o siguranta de sine aproape suparatoare (deja ma simtem mica si neimportanta in preajma lui, visand doar sa-i curat ghetele si sa-i calc camasile, din dorinta imperioasa si doar pe jumatate constienta de a ma afla in imediata lui vecinatate), cel care in ultima vreme imi populase atatea si atatea vise in noptile agitate se apropie de mine cu pasi siguri, apasati.

Costumul de o croiala perfecta ascundea un trup de o forta periculoasa desi ascunsa iar parul, prin care parea ca se jucase un vant poznas, stralucea negru ca pana corbului. Zambetul, intregit de o dantura perfecta si buze asemenitoare, parea cuceritor si sigur de el atunci cand o pereche de ochi albastri (albastrul acela al marii, de o nuanta unica, aproape de nedefinit) si-au coborat privirea curioasa asupra mea.

De fapt, exagerez si chiar mint. Albastrul marii era ascuns in spatele unor ochelari superbi, cu rama subtire si lentile si mai subtiri, ochelari care la inceput parea a fi special creati pentru zilele insorite. Mati. Albi. Curand mi-am dat seama ca partenerul meu cel superb, cel perfect si ultra-aranjat era vizibil deranjat de ceva. M-am infiorat toata.

“Nu e… nu e asa cum ti-ai imaginat?”

“Ce sa fie, draga? Vorbeste pe intelesul meu!”, raspunse cu o voce ragusita, ultima pe care te-ai fi asteptat sa o auzi dintr-o gura atat de perfecta…

M-am pierdut.

“Adica… nu sunt asa cum iti doreai?”

Atunci, cu o miscare care mi s-a parut destul de agresiva, si-a scos ochelarii si si-a apropiat fata de mine, aplecandu-si capul tulburator de mult spre al meu (uitasem sa va spun ca era inalt, mult prea inalt, sfidand temeinic toate canoanele frumusetii) si-mi spuse raspicat, aspru, de parca eu as fi fost de vina pentru toata tarasenia:

“Tot ce imi doresc in momentul asta sunt niste ochelari ca lumea. Unde, in orasul asta inapoiat, as putea gasi asa ceva?”

Si se opri. Tot atunci si respiratia mea intampina ceva dificultati in a continua, asa ca am raspuns automat dar cu greutate, subjugata de privirea albastra si trecand peste jignirea adusa iubitului meu oras:

“ Nu ai… nu ai… protectie anti-aburire?”

“Nu! Si niciun pic de protectie UV!” Si isi scutura, cu gesturi feminine, cateva scame imaginare de pe rever.

Dornica sa-l ajut, sa ii ofer lumea toata la picioare, mi-am dres glasul si am inceput:

“Cred ca tot ce iti trebuie acum sunt niste ochelari cu lentile Optifog de la Essilor. Sunt cei mai buni ochelari cu lentile anti-aburire si ultraprotectie UV de pe piata si au si …”

“Unde-i gasesc? Du-ma!” Si-mi stranse mana.

Am platit cafeaua si am iesit in fuga, uluita de brutalitatea gestului. Eram ca un catel pe care-l tragea dupa el, dar eram hotarata sa-i plac cu orice pret. A mers la optician, si-a luat reteta si in cateva ore a avut ce si-a dorit. Si-a ridicat ochii de cateva ori spre cer si a intrat inapoi in restaurant. A iesit apoi afara si iar a intrat. Lumea privea, stupefiata. Eu asteptam cuminte, ca un animal de companie, ca stapanul sa arunce un os. A intrat pana si in bucataria localului, de unde a iesit de cateva ori val-vartej. In cele din urma si-a aruncat privirea semeata si usor ironica spre mine:

“Si… cum ziceai ca te cheama? Nu de alta, dar sunt la patra intalnire pe ziua de azi…”

 

articol scris pentru blogalinitiative.ro

sursa foto: http://www.essilor.ro

sursa video: http://www.youtube.com

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s