Toamna, compoturi si miere

“Tremurul frunzelor ma face sa tresar. Inca nu-mi vine sa cred ca este toamna, acel anotimp care intotdeauna ma deprima, ma facea sa cad intr-o stare de letargie vecina cu lesinul. In acele momente simteam ca intreaga mea viata se opreste in loc, ca timpul nu mai exista sau cel putin parea a fi de partea mea, culorile de toamna ma invaluiau ca intr-un giulgiu si simteam cum cad…”

 Auzi, draga, ce neseriosi sunt astia! Parcheaza si pe trecerea de pietoni! Nu mai aveam loc sa ies si doar stii cat de neindemanatica sunt la parcari… Da’ ce faci acolo, iar scrii? Doamne, cat de aeriana esti uneori! Stii doar cata treaba am azi si cata nevoie de tine! Mai lasa pixul ala si vino! Am chef sa fac niste compot pentru iarna! Hai!

“Numai amintirea respiratiei tale dulci imi incalzeste sufletul si numai atunci simt cum mainile apuca neputincioase aerul, incercand parca sa stranga o mana nevazuta…. Mana ta. Cat de dor imi este de tine si cat de pustie sunt!”

Auzi, am o reteta grozava de compot de struguri cu lamaie si miere de albine. Se scot samburii, se spala, se pun in borcane lejer, fara a-i inghesui, se adauga apa fierbinte in care ai stors o lamaie sau doua si se adauga cate o lingura de miere de albine la fiecare borcan. Se pun capacele si se fierb 60 de minute. Se racesc in haine si se tin 48 de ore, pana sunt reci de tot. Si la camara cu ele! Unde oi fi pus strugurii aia? Iar or fi mancat copiii din ei! Da’ ce tot faci? Nu vii?

“Visele imi tin de cald noaptea, amintirea ma trezeste si tot cu ea in gand adorm, paharul de vin rosu doar pe jumatate plin ma duce cu gandul la serile noastre romantice, la bratele tale care…”

 Si zic astia ca nu ma descurc! Ia, sa vezi ce tinuta imi aranjez pentru maine seara, la nunta! Azi imi fac o masca de par naturala, cu ulei de masline, o jumatate de lamaie stoarsa, o lingura de miere de albine si un galbenus de ou si o aplic pe scalp. Nu pe varfuri, ci pe scalp, sa se intareasca radacina firului de par! Il clatesc cu apa calduta si il perii bine, cu peria din par natural. Iar maine merg la coafor si sa vezi ce priviri voi atrage!

“Tristetea ma inunda… Ai plecat prea repede, ma cuprinde frigul cu totul si simt cum inghet desi afara soarele bate puternic si nu se vede niciun nor… Ochii-mi sunt in lacrimi! Prea repede a venit toamna…”

Ce mai vrei? E buna la toate! Chiar ma bate gandul sa fac o crema pentru pusti, una din aia cu galbenele, cicatrizanta! Imi trebuie doar mierea, galbenelele si musetelul uscate, grasimea de porc (e foarte buna si cea de pui sau un unt bun si gras, facut in casa) si gata crema! Intr-adevar, nu e sterila, dar este foarte buna pentru uzul extern! Si stii doar ce bun calmant este mierea! Hmmm… ia sa vad, mai am? As face o limonada, ca vad ca s-a golit cana! Storc doua lamai, pun doua linguri de miere de albine, adaug apa proaspata si… auzi, ce zici, sa pun si in cafea? Ca la ceaiuri mierea e la ordinea zilei! Iar bati campii si te uiti pe fereastra? Vino, mama, incoace! Ce ai, puiul meu? Plangi dupa iubit? L-am trimis dupa paine, fato, nu a plecat acasa! Ti se intoarce blondul imediat! Doamne, cat de sensibila esti! Ia o lingurita de miere, ca face bine la nervi, alunga stresul si oboseala! Si dupa 7 zile mai ai si imunitatea refacuta! Si ce-i cu cearcanele astea? Ia, sa-ti faca mama o masca cu miere pentru ten!…

“Sunt fericita… mama zice ca te intorci repede. Intreaga mea fiinta se trezeste, zambetul imi apare timid in coltul gurii, soarele e mai puternic, s-a facut mai cald… Parca nu e toamna totusi…”

articol asternut cu dulceata pentru blogalinitiative.ro

foto1: http://www.descopera.ro

foto2: http://www.desprecopii.com

foto3: www.survey.amduus.com

foto4: http://mierea-de-albine.blogspot.ro/

9 thoughts on “Toamna, compoturi si miere

  1. Pingback: Castigatorii concursului cu premii in valoare de 513 lei sunt … » Miere de Albine Ioan Sabadus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s