Despre dragoste si bune maniere… in trafic

“Nu va cred, pur si simplu!”

Politistul casca ochii, ramanad o clipa prostit la vederea ei. Doamna bine imbracata, stilata, cu bijuterii pe degete care valorau cam cat salariul lui pe un an de zile si avand un telefon mobil de ultima generatie intr-o mana si portofelul cu acte in acealalta, isi tuguia buzele perfecte, rujate la maxim intr-o nuanta stridenta si isi incrunta sprancenele frumos arcuite intr-o atitudine de indignare care ii sedea atat de bine…

“Doamna, ati depasit viteza cu mult peste limita admisa. Radarul v-a surprins pe podul din localitate cu 95 de kilometri la ora. Cum sa nu ma credeti?”

Doamna lovi inciudata volanul cu portofelul si dadu sa-si scoata centura.

“Nu e nevoie sa coborati, va completez imediat procesul verbal. Va rog sa imi dati actele…”

Privirea unei perechi de ochi superbi, verzi, se indrepta cu dulceata spre el. Politistul simti fiori pe sira spinarii.

“Tot nu va cred…” si, spre surprinderea interlocutorului, rosi. Continua melancolica: “De atatea ori arata acul asta o viteza iar in realitate am alta. Nu stiu cum de piciorul meu se incapataneaza sa apese acceleratia exact atat cat trebuie, iar voi, politistii, tot nu ma credeti. Vreti poate sa va uitati un pic la bord? O fi ceva in neregula. Sau sa ridic oare capota?”

Politistul isi drese glasul:

“Nu e cazul, doamna, e suficient sa-mi dati actele si rezolvam rapid. Ati depasit totusi cu mult viteza admisa in localitate…”

Cu o incetineala studiata, femeia cauta in poseta si scoase o oglinda cu marginea incrustata cu marcasite. O deschise si isi privi buzele, continuand alene:

“Intotdeauna am zis ca masinile astea sunt mult prea mari pentru noi, fetele. Sunt lungi, prea late pentru parcare, nu te poti strecura decat foarte greu intr-o intersectie iar despre depasiri… ce sa mai zic? Sunt aproape imposibile pentru o neindemanatica care are totusi ani buni de soferie…”

Cu ochii atintiti la buzele din oglinda minuscula, polistitul se apleca peste geam si sopti:

“Daca nu imi dati actele…”

“Ce se va intampla? Fiti serios, domnule, galanteria dumneavoastra, a polistitilor rutieri, este binecunoscuta. Daca ati si zambi putin…”

“Doamna, mai este cazul sa repet? Cautati in poseta de langa dumneavoastra si scoateti actele. Mai sunt totusi si alti participanti la trafic si ei asteapta sa ma ocup de…”

“Apropo, ati vazut ce am pe scaunul din dreapta, sub poseta? O carte draga mie, se numeste “Dragostea si bunele maniere” si este una din cele mai calde carti pe care le-am citit vreodata. Se refera la relatiile de prietenie care duc, cu noblete si mult, mult respect, catre cel mai frumos sentiment de pe pamant. Si nu numai atat. Te indeamna si-ti arata si cum se pastreaza acest sentiment astfel incat confortul sufletesc sa fie maxim!”

“Doamna, lasati dragostea…”

“Cum sa lasam dragostea, domnule politist? Este una din cartile care mi-au marcat adolescenta!” si afisa un zambet perfect, complice. Doar stim cu totii ca nu putem trai fara ea… Dar, ce vrei, la 19 ani nu stiam prea multe iar cartea aceasta m-a determinat sa-mi privesc sufletul cu alti ochi si din cu totul alte unghiuri.”

“Sa va spun ceva, doamna! Mai bine invatati despre bunele maniere in trafic si..”

“Acum nu suntem in trafic” continua netulburata femeia. Manierele se invata sau te nasti cu ele, la fel ca dragostea. Ei bine, eu a trebuit sa o invat. Pentru ca, desi am citit cu sufletul la gura aceasta carte din scoarta in scoarta si desi am invatat – cel putin teoretic- cum sa te comporti intr-o relatie, a trebuit sa treaca multi ani pana sa-mi dau seama ca firea incurabil romantica pe care mi-a daruit-o natura credea cu naivitate totul si miza pe-o carte. Scriam poezii pe coperta interioara si-mi imaginam, visand cu ochii deschisi, cum va aparea EL in viata mea, cum ma va fermeca cu atitudinea de cavaler si cum ii voi raspunde cu sentimente insutite. Si sa-ti mai zic ceva: nu a fost bine. A trebuit sa traiesc pe pielea mea toate dezamagirile acestui sentiment si sa vars lacrimi adevarate din dragoste pentru niste indivizi care nu numai ca nu citisera despre bunele maniere, dar nici nu stiau ca ele exista! Sebastian Sarca, autorul acesti carti, ar fi foarte dezmagit sa afle asta. El a abordat prietenia si dragostea din unghiuri diverse: ba cu umor, ba cu o demnitate aproape britanica dar totul intr-un echilibru perfect de sentimente si norme de comportament civilizat. Daca doriti, v-o pot imprumuta.”

Si, multumita de parca ar fi indeplinit o misiune, femeia ii inmana cartea.

“E de la Nemira, a aparut prin 1996, nu a fost scumpa si contine pasaje foarte interesante.”

Politistul privi cartea nehotarat, batu ritmic cu pixul in procesul verbal pe care il tinea in mana, privi din nou la ciudata sa interlocutoare si decise:

“O iau. De data aceasta lansez doar un avertisment. Daca va mai prind insa… nu va mai scapa toata Editura Nemira!”

“Sunteti un adevarat gentleman. Bat pariu ca in dragoste v-ati descurca excelent. Numai un adevarat cavaler si-ar fi dat seama ca nu am nici actele la mine, nici asigurarea nu e facuta, am un far spart, numarul nu se mai vede din cauza noroiului iar viteza mea era intr-adevar cu totul PESTE limita admisa. Sunteti nemaipomenit. Va dau cartea cu totul. La buna revedere!”

Si, cu cel mai cuceritor zambet din lume, blonda fara acte si asigurare, cu bijuterii pe degete si ruj strident disparu la fel de repede cum aparuse…

Articol inspirat din realitate si scris pentru SuperBlog 2012

Foto1 : www.123rf.com

Foto 2,3: http://www.nemira.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s