Casa, realitatea pe care ne-am dorit-o

Nu am inteles niciodata de ce oamenii viseaza de cele mai multe ori si cu cea mai mare patima la lucruri pe care, din varii motive, cu greu le vor avea vreodata. Cu toate acestea se stie sigur ca deocamdata pe vise nu se pun impozite, asa ca liber la idealuri pentru toata lumea!

Pentru mine visele au fost numeroase si erau asezate frumos in ungherele sufletului pe categorii: situatie financiara foarte buna, o familie minunata, daca nu ideala si o casa mare, grandioasa, in care sa incapa toate acestea.

Viata m-a invatat ca nu e rau sa visezi, dar sa visezi cu moderatie. Sa nu-ti doresti bani multi ci atat cat sa duci o existenta onorabila, sa-i castigi prin propriile puteri si eforturi, sa pui suflet in realizarea situaiei financiare si sa nu uiti niciodata de unde ai plecat. Si atunci viata astfel obtinuta va avea mai mult farmec.

Familia sa ti-o cladesti pas cu pas, sa intalnesti baiatul care te va face mereu sa zambesti si care sa te faca sa te placi atunci cand te uiti in oglinda, sa stii cand sa faci pasul cel mare si sa stii sa-ti respecti familia, partenerul si tot ce claditi impreuna, pentru ca toate acestea sa aiba sens.

Cat despre casa ideala, ea poate ramane un vis sau poti pune caramida peste caramida pentru a ti-o cladi. Pentru ca o casa se cladeste, nu numai se viseaza. Se munceste la ea pas cu pas, etapa cu etapa, costa bani grei si nopti nedormite si nimic din ce parea a fi la inceput nu va mai fi la fel dupa terminare. Pentru ca  o casa te schimba. Daca stii sa pui suflet in ea, vei sti cum sa pastrezi acel echilibru pentru a te putea bucura de ce ai realizat.

Este foarte probabil ca cele spuse mai sus sa fie valabile si pentru primele doua notiuni: banii si familia. Asta in functie de cum percepe fiecare notiunea si cum stie sa o proiecteze in realitate.

Casa mea e noua. Este cladita din temelii pe un teren pe care crestea doar pirul si vita de vie salbatica. Si ceva buruieni de care incercam de catva timp sa scapam, fara a incerca insa ierbicidele. Ci culesul si smulsul radacinii stand in genunchi. Buruiana cu buruiana.

Casuta noastra a prins contur inca de cand se sapa fundatia. Am pus flori si am semanat gazon inca de pe vremea cand viitorul nostru cuibusor nu avea acoperis iar trandafirii si salciile au inflorit cand era gata la rosu. Cu mare nerabdare am asteptat sa tragem curentul si apa si am suferit pentru fiecare piedica din calea noastra. Am plans nopti intregi, am stat cu sufletul la gura, am studiat diverse schite si am ascultat multe pareri.

Pe cei destepti si patiti i-am asculatat, pe cei scoliti si specializati i-am luat si pe ei in serios dar nu am acceptat nici in ruptul capului parerile de dupa! Marii atotstiutori care veneau sa spuna “Eu aici as fi facut altfel” sau “De ce ati facut aici asa? Nu vedeti ca nu e bine?” primeau doar un semn cu degetul aratator spre poarta. Aceasta era casa noastra, am facut-o cum am stiut noi si nu acceptam alte pareri. Cine este destept sau are idei mai bune, sa-si faca singurel!

Numita la inceput “Patru visini” (dupa visinii pe care ii vedeam eu cultivati in cele patru colturi ale gradinii), cladirea din caramida, cu doua terase largi acoperite s-a numit apoi Uno (de la numele proiectului dintr-un catalog de profil) si asa i-a ramas numele. Am ridicat-o doar cu mansarda, am evitat etajul si placa, economisind astfel banii si fugind de ostentatie. Ostentatie oricum inutila la un numar de trei persoane, cate numara familia noastra. Deocamdata.

Ne-am lovit de solul aspru, panza freatica destul de ridicata care ne-a im piedicat sa cladim o pivnita unde sa odihneasca iarna binecuvantatele vinuri de casa si adorabilele muraturi, de ploile care se incapatanau sa cada si de inghetul care a venit mult prea devreme. Dar s-a facut din nou primavara si ne-am reapucat de lucru. Binecuvantare de la Dumnezeu a fost echipa de muncitori care a lucrat zi si noapte, cu o perseverenta si o seriozitate remarcabile. Intre timp casa se ridica, apareau ferestrele si usile, terasele largi, trotuarul, florile erau déjà mari iar gazonul radea in urma ploilor primavaratice.  Curtea, acum ingrijita si bogata in verdeata, era impodobita cu ultimele achizitii pentru care am facut economii la sange: statuete din piatra compozita, presarate pe semicercul din fata casei…

Casa aceasta nu a fost un vis, a fost o realitate pentru care am luptat, pe care am facut-o posibila si in mijlocul careia ne-am trait zilele. Mult mai este de lucru, gratarul de cladit (am vazut unul exact pe gustul meu pe Piatraonline), semineul de ridicat (deocamdata livingul se mandreste doar cu ditamai hornul construit pentru semineul in fata caruia imi imaginez iubitul cu un pahar de vin in mana), aleile de finisat si garajul de ridicat.

Dar avem unde dormi, avem unde ne implini visele, avem casa noastra, spatioasa si construita dupa gustul nostru, o curte frumoasa si ingrijita si o gradina in care s-au copt deja doua serii de rosii Aurora

Rezultatul a fost peste asteptarile noastre. Casa are un aer al ei, o personalitate care nu se lasa calcata in picioare, o demnitate si o mandrie aproape umane. Este ea, parte integranta din viata noastra, o realizare de care suntem mandri si cu privire la care ne vor pomeni nepoteii… Este UNO.

scris pentru blogalinitiative.ro

foto: arhiva personala

foto semineu si statueta: www.piatraonline.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s