Din dragoste pentru porcusori

Intotdeauna mi-au placut animalele. Sub orice forma, de orice dimensiune, in orice colt al lumii ar trai sau oricat ar fi de neinsemnate, aceasta pasiune a mea pentru necuvantatoare mi-a creat de-a lungul timpului numeroase neplaceri. Legate, bineinteles, de curatenie, ingrijire, amuzament din partea partenerilor de joaca si, mai tarziu, din partea iubitilor…

Si ce? Mi-am spus. O pasiune e o pasiune si nu trece asa usor. O simti toata viata si tot cu ea in sange mori. Asta daca nu cumva e o placere trecatoare asupra careia revii de-a lungul vietii si care defapt spune ceva despre caracterul tau. Dar sa reiau.

Din toata inima mi-am dorit un porcusor de Guineea. Cand, in cele din urma l-am primit (pe bani grei, de la o prietena ale carei cunostinte erau prieteni ai nu stiu cui care comercializa asa ceva), am intrat in posesia lui in cel mai original mod posibil. Sau cel putin ciudat. Si amuzant pentru o terta persoana; pentru mine insa a reprezentat o reala stanjeneala pe viata ziua aceea.

Bunii mei prieteni si colegi de serviciu pleaca cu copilu’ la doctor, in localitatea vecina, pentru cel putin patru ore si ma roaga sa am grija de florile pe care au uitat sa le ude . Ca atunci s-a nimerit copilul ala sa raceasca, exact in intervalul cand eu asteptam porcusorul. Si iata-ma rozandu-mi unghiile de teama ca nu voi fi acasa cand vine curierul…

Pana una-alta, iau telefonul cu mine, ies pe usa si merg la prietenii mei sa ud florile. Ca tot era ziua de udat (culmea, tot ziua aceea!). Dau sa intru pe poarta cand, ce sa vezi? Curierul cobora din masina cu o cutie atat de asteptata in mana… M-am repezit, am completat formularul de primire, iau cutia cu animalutul si ma opresc in loc. Sa merg acasa, sa las copilasul sau sa merg sa ud florile? Ploaia care statea sa cada nu imi permitea sa las cutia afara iar ideea ca porcusorul sa ma stepte singur acasa nu-mi suradea nici ea. Si iata-ma intrand in casa prieteniulor mei cu cusca in mana, atenta la fiecare miscare, cu ochii tinta la cutie si plina de incantatre. Asez cutia pe o masa, umplu canile mari cu apa si incep sa ud, timp in care mai arunc cate un ochi dragastos catre cutia cuminte, dar si cu maxima prudenta catre camera de supraveghere PnV, asezata, tacuta si cuminte, pe bar.

Fatalitatea care m-a urmarit in ziua aceea si-a indeplinit misiunea pe deplin. Dand cu cotul peste cutia cu animalul, aceasta cade cu zgomot pe podea si ma trezesc alergand dupa porcusor prin toata casa. Si nu stiam, dom’le, ca sunt atat de rapizi si de fricosi!

Niciun “hai la mama”, niciun “vino, vino, puiule” sau un disperat “cutu, cutu” nu au putut convinge animalul sa iasa de sub masa sau sa stea cuminte pe un scaun.

Eram disperata. Cana uriasa de care ma folosisem sa ud florile se varsase si ea, plina cu apa si un foarte frumos lac se formase pe parchetul de stejar din living. M-am bagat sub masa sa-l apuc pe Edi (ca asa planuiam eu sa-l numesc) dar inculpatul se asezase intentionat in cel mai indepartat colt si isi rodea linistit unghiutele. M-am enervat, mi-am facut loc pe sub scaune, am dat din coate, am injurat si m-am lovit, toate in van.

Cand, in cele din urma am reusit sa recuperez comoara, eram lac de apa, cam ca pe parchet, cateva ghivece cazusera in iuresul fugii mele prin toata casa, robinetul ramasese deschis si toata apa daduse pe afara, pamantul din ghivecele cazute era imprastiat peste tot pe podea iar camera Edimax parca zambea amuzata. Sau cel putina sa mi s-a parut mie. Camera asta se poate sa fi inregistrat tot, gandii eu, dar daca nu?! Speranta mi-a fost spulberata de ledul aprins, martor al aventurii mele prin casa prietenilor mei.

Cu privirea aceea disperata, lac de apa si cu porcusorul in mana m-au surprins locatarii, sositi mai devreme decat era planuit. Radeau in hohote, erau cu iPhone-urile in mana si pana si piciul se tinea de burta:

“Ce facusi, fato? Nu ai ac de cusut? Sau macar un ac de siguranta?”

Uluita, nepricepand ce vor sa spuna, am inlemnit. Iar ei, spre totala mea consternare, radeau fara a se putea opri.

“Tanti Neli, ai pantalonii rupti in… spate!” rosti cu vadita satisfactie piciul.

Nu va spun cat de umilita am fost in ziua aceea. Si cat le-am blestemat camera de luat vederi de le Edimax care nu iertase niciun unghi si care, martor mut al esecului meu din ziua aceea, avea puterea sa-i faca pe ursuzii mei prieteni sa rada toata ziua… si sa imprastie zvonul si mai departe…

Articol scris pentru SuperBlog 2012

Sursa foto1:  www.zooland.ro

foto2,3: www.edimax.ro

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Din dragoste pentru porcusori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s