Cartea despre Diavol si despre fericire

Am tinut cartea strans la piept si am rememorat micul discurs care imi dadea batai de cap de cateva zile si pe care nici acum nu il puteam rosti fara ca vorba sa nu-mi tremure, fara ca buzele sa nu paleasca sau ochii sa nu se plece. Parea ca pana si vremea imi statea impotriva, cel putin judecand dupa norii ce-si adunasera o intreaga armata amenintatoare pe cer…

Ma temeam si la gandul ca EL va veni insotit de cineva sau, mai rau, ca va veni beat, asa cum facea foarte des in ultima vreme. Simtea o placere nebuna sa ma umileasca si totusi il iubeam cu patima celui care se apropie de apa stralucitoare cu toate ca stie ca este otravita, isi scalda privirea in apele sale unduitoare si bea cu nesat licoarea fatala. Asa eram si eu in vremea aceea. O adolescenta innebunita dupa singurul baiat care ii spusese vreodata: “Mai intai de toate, vrea sa fiu prietenul tau. Sa imi spui secretele tale, sa imi povestesti viata ta, sa mi te destainui cu totul, sa imi arati ce probleme ai si ce solutii vezi la ele si atunci le vom rezolva impreuna si, mai presus de toate, sa fii sincera. Sa nu ma minti niciodata, sub niciun pretext, nici macar al iubirii. Si atunci vom fi fericiti.”

Cu aceasta declaratie de prietenie m-a cucerit complet si de atunci nu am mai avut puterea de a-i sta impotriva. A stiut sa ma aduca la acel stadiu la care nu mai distingeam albul de gri si nici marul putred de cel dulce…

In fine, ziceam eu, ce a fost a fost si nu va mai fi. Si de fiecare data ma amageam cu speranta ca nu va mai mirosi a alcool. Pana data viitoare cand aroma intepatoare ma facea sa intorc privirea.

De ziua lui l-am asteptat emotionata, cu intreaga fiinta numai zambet, speranta si amalgam de sentimente colorate. Asteptam venirea lui de parca ar fi fost ultimul om de pe pamant si singura speranta a fericirii. Simteam ca m-as topi daca nu ar veni, as muri daca ar zambi dispretuitor si m-as topi in neant daca m-ar parasi. Si imi repetam discursul:

‘Ti-am luat o carte. O carte despre dragoste si despre fericire. Despre fericirea pe care ar simti-o orice fiinta umana nepreocupata de problemele existentiale care chinuie oamenii de secole intregi. O carte despre intrebari si raspunsuri ale unei minti complexe, in calea sa spre pieirea de la care ar fi fost salvata daca ar fi fost… mai umana. Daca ar fi stiut sa isi apuce fericirea cu amandoua mainile si ar fi tinut-o strans la piept.

Despre Diavol. Despre acel rau care exista in lume si despre felul in care il putem starpi. Printr-o constiinta curata si un suflet linistit.

Despre moralitate. Despre curajul de a fi neprihanit in proprii ochi desi societatea spune altceva. Despre dragostea adevarata pe care o cautam de-a lungul vietii si in goana noastra o trecem cu vederea desi ne apare in cale de atatea ori!

Despre contractul pe care il facem cu partea intunecata din noi in schimbul aflarii retetei fericirii!

Este o carte care te invata cum sa accepti ce este bun in tine si cum sa iti corectezi latura intunecata cate te macina, te bantuie, iti pune intrebari si-ti mananca noptile.

Les memoires du Diable” este titlul original, dar o poti gasi in librarii si antiacariate sub titlul de “Castelul din Ronquerolles”. Frederic Soulie trebuie sa fi simtit toate aceste framantari daca a stiut sa astearna pe hartie o asemenea capodopera a literaturii universale fara teama de a fi desconsiderat.

Pentru ca, desi scrie despre fericire, vorbeste si despre moarte. Desi speranta este paragraful care domina capitolele, disperarea ajunge sa o scufunde in apele negre ale trecutului. Desi filozofeaza despre mantuire, asterne texte intregi despre Diavol, despre acea fiinta, odinioara celesta, care cade in dizgratie si tine mortis sa ia cat mai multi cu ea in neant.

Te iubesc din tot sufletul si ma doare sa vad ca iti arunci fericirea cu toata fiinta si, desi toate elementele ei asteapta, asemeni unui puzzle, sa fie asezate pentru o ordine desavarsita, de altfel fireasca, tu nu faci decat sa te intrebi, sa-ti bati joc de mine si de tine si sa aluneci acolo unde vrea cel negru. Vreau sa vezi cat de mult tin la tine, la noi, la tot ce avem impreuna si la tot ce putem cladi. Si vei vedea cata speranta imi pun in aceasta carte care te invata despre… cum sa ne bucuram de viata asa cum este ea si cum sa o pretuim pretuindu-ne pe noi insine…”

Am memorat in cele din urma discursul, l-am recitat cu voce tare, cu intonatie asezonata cu o multime de lacrimi cazand pe obraz… dar n-a venit. Am ramas tacuta, mica umbra tremuratoare in parcul pustiu, alunecand periculos de incet si sigur pe apele disperarii. Si am strans cartea la piept, dorindu-mi ca toata intelepciunea din ea sa urce in sufletul meu, sa-mi deschida ochii, sa-mi salveze inima…

articol scris pentru SuperBlog 2012

foto1: http://www.okazii.ro

foto2: http://www.nemira.ro

Anunțuri

Un gând despre „Cartea despre Diavol si despre fericire

  1. Mie chiar mi s-a intamplat, acum multi ani, sa imi dau seama cat de mult ma iubea un coleg de munca, abia dupa ce nu l-am mai avut alaturi, cand nu i-am mai vazut privirile si gesturile pline de atentie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s