Memoriile unui biet pacatos

Femeile frumoase nu ma mai imbatau. Placerile, vinovate sau inconstiente, nu ma mai bucurau ca la inceput. Femeile superbe, defiland prin fata trecutului meu, cu forme unduitoare, cu grase conturi si soti si mai grasi… nici ele nu imi mai populau prezentul. Nici macar satisfactiile banesti, ajunse pe culmi inalte in urma trecerii pragurilor atator iatacuri conjugale in nopti tarzii nu mai constituiau placerea aceea enorma pe care o simteam cand evadam in necunoscut… Si in interzis.

Numai ea era acolo, ascunsa pana acum vederii mele, intr-un ungher mai indepartat si intunecos al constiintei mele, doar ea ma mai vizita cu parfumul ei aproape insuportabil, imposibil de respirat, amar si sufocant in serile cand, privat de somn si liniste sufleteasca, priveam in tavan cu ochi sticlosi, aburiti de alcoolul pana mai ieri baut cu masura…

Numai ea imi mai era tovarasa, complice si dusman. Era singura care ma coplesea, care ma chinuia noapte de noapte, care imi umplea de groaza visele si ma urmarea si ziua pas cu pas…

Aveam sa constat cu amaraciune ca ea imi va ramane pe veci tovarasa, confidenta si in acelasi timp cel mai aspru calau.

Si m-am retras in acest colt de lume, uitat si fermecator, bland si izolat, aspru prin culoare dar binefacator prin liniste. M-am retras aici, la 3 Ape, pentru a-mi gasi mult cautata si de multa vreme uitata liniste si impacare sufleteasca.

Numai de m-ar lasa ea. Macar de-as putea dormi noptile ca sa pot scrie ziua. Macar de m-ar lasa sa traiesc cu vina si i-as fi recunoscator daca as trai suficient cat sa cer iertare bietelor suflete ramase mutilate dupa o dragoste neimpartasita.

Aveam multe de spovedit, multe de iertat si mai toate erau impardonabile. Crunt. Toate acele femei, cu toate acele lacrimi feminine izvorate din ochi care nu cunoscusera inainte dragostea mi se intorceau acum impotriva, dupa ce mai devreme imi plangeau in brate… Le paraseam fara un cuvant, fara vreo scuza si fara vreo vorba de multumire pentru tot ce imi dadeau, pentru tot ce aveam si pentru tot ce posedam datorita marinimiei lor…

Numai ea ramasese. Numai EA ma insotea acum, pe malul lacului, in timp ce-mi scriam memoriile. Ea, vina. Constiinta. Insotita de un alai de mustrari, uriasa povara apasa acum greu pe umerii mei, toate acele lacrimi fierbinti, toate acele nopti arzande, toate acele priviri furise sau zambete ingaduitoare, toate acele chipuri chinuite de durerea despartirii, toate acele guri strambe intr-o grimasa a dezamagirii si deznadejdii… Toate apasau acum greu incat ma incovoiasem la pamant. Sub brat tineam cartea Memoriile unui Gigolo”, de  Amanda Astill si Greg Foat si speram ca va constitui un punct de plecare catre propriile mele amintiri ce se cereau asternute, cerute, planse si… regretate.

Articol scris pentru SuperBlog 2012

Foto 1: arhiva personala

Foto 2: http://www.nemira.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s