Rita

aurora borealaAm urat-o din prima clipa cand a intrat pe usa. Uram fustele ei lungi si negre, aerul modest si tacerile ei pe care toata lumea le considera fermecatoare. Nu avea pareri proprii si nici macar nu-si ridica privirea cand raspundea la vreun curs unde citise suplimentar. Si pentru asta am urat-o. Ca citea mult mai mult decat noi ceilalti, geniile de la Facultatea de Fizica. Era mult prea modesta pentru a putea fi considerata frumoasa si nu stia sa-si puna in valoare farmecele. Si se parea ca nici nu-si dorea. Si cu toate aceste avea mai multi prieteni decat noi, vedetele. Era intotdeauna inconjurata de o aura de mister si, ziceam noi, aroganta, care culmea! ii sedeau bine si parca o maturizau.

Niciunul din grupul nostru nu putea sta de vorba cu ea fara a iesi din discutie cu capul plecat, invins de argumente solide rostite de buze parca nerujate vreodata. Niciunul nu putea uita ziua aceea cand s-a contrazis cu proful de fizica si a adus si explicatii logice in sprijinul teoriei ei… Si atunci proful, cautand sa se salveze, a rostit infrant: “Eu nu sunt om de stiinta, sunt doar un biet profesor.”

Si noi am urat-o de atunci fara incetare. Stiam ca are pasiuni bizare si chiar am prins un crampei dintr-o discutie: “Nu voi apuca eu sa vad aurora boreala…”

Ciudat, m-a amuzat privirea trista pe care o avea rostind aceste cuvinte si le-am uitat pe loc. Mi-am adus insa aminte de ele intr-o imprejurare pe cat de tragica, pe atat de ciudata…

Parea sa nu o intereseze niciun fel de bijuterii, nu-i placeau culorile frumoase, bratarile, tocurile si era atat de fada si lipsita de stralucire incat parea ca face parte din tapetul fara culoare al salilor de curs, parca era o imagine creionata in graba de maini nepricepute si urcata acolo pe pereti, cautand cu ochii tristi si fruntea senina undeva in sus, Aurora…

O chema Rita. Un nou prilej de glume care avea sa raneasca. Obisnuiam sa spunem ca are nume de catea si chiar asa si parea cand o asociam cu ziua aceea de pomina cand isi contrazisese profesorul…

craciun_2011_2975Noaptea chefuiam si ziua dormeam pe bancile facultatii. In zadar ne atentionau profesorii, restantele se adunau si noptile nedormite isi mareau volumul… Iar diminetile nu mai aveam curaj si putere decat sa ridicam ochii injectati de pe brate amortite si sa privim cu ura studenta cu fuste lungi si negre, care raspundea calma la orice intrebare…

Respectivele nopti mi-au pus capac. Am contractat o hepatita intr-o forma atat de severa incat medicii se temeau pentru viata mea. Ai mei erau departe dar veneau zilnic de la kilometri departare doar sa-mi planga pe umar si sa numere perfuziile… Nu-mi erau de niciun folos.

Intr-o noapte am avut o criza groaznica. M-am trezit traspirata toata si, inainte de a intra asistenta, am simtit o mana racoroasa atingandu-mi fruntea:

“Stai linistita, am chemat pe cineva.”

Am adormit cu gandul acela placut ca cineva se afla langa mine si nu mica mi-a fost mirarea sa constat dimineata ca Rita astepta cuminte langa patul meu, cu un castronel in mana, senina si calma, sa deschid ochii.

“Pesemne ca ti-e mai bine, daca zambesti asa.”

Nu mi-a venit in minte nicio replica inteligenta iar zambetul meu rautacios pierise undeva, pe drumul caintei.

Mi-a dat de mancare cu lingurita, ca unui copil mic, linistita si fara nicio rezerva, natural si simplu, de parca am fi fost prietene de cand lumea. Si totusi parea ca nu asteapta ceva, nu vrea nimic in schimb si, la intrebarea mea fireasca, a raspuns:

“Am venit sa te vad, atata tot.”

A revenit in zilele urmatoare si m-am pus incet-incet pe picioare. Obisnuia sa-mi citeasca ziarele de dimineata si-mi dadea rabdatoare sa mananc intr-un mod atat de sincer si curat incat mi-a fost rusine de toate prostiile pe care le spusesem la adresa ei, de toate injuriile, de toate remarcile rautacioase si de toate privirile sfidatoare pe care i le aruncasem.

Nu am revazut-o niciodata. A plecat intr-o zi si nu s-a mai intors. Am primit doar prin curier un cadou de ziua mea, un colet inedit prin continut si mesaj, in care am gasit o sampanie Osterreich Gold Infuhr cu foiţe de aur de 23 karate comestibile si bomboane de ciocolată Ferrero Rocher Gold. Mesajul era scurt: „Pentru ca iti place sa te distrezi.”

I-am urmat exemplul. Ziua ei urma sa fie luna viitoare si i-am trimis din tot sufletul un cadou micut, timid si aparent neinsemnat, de teama de a nu parea extravagant si nici sa creada ca epatez. Era un colier aurora borealaColier 18 mm Multi-Facets Heart Aurora Borealy made with Swarovski Elements, foarte frumos lucrat, care amintea de visul ei de a vedea Aurora Boreala. Mesajul meu spunea totul: „Pe 18 septembrie se pare ca satelitul Soho a prevazut formarea unei Aurore vizibile din nordul Rusiei. Daca vrei, mergem impreuna. Imi permit.”

Am aflat foarte tarziu ca sfarsise pe un pat singuratic de spital, unde zacuse vreme de trei saptamani, in urma unui tragic accident rutier. Primise cadoul meu, a fost inmormantata cu el si tot ce a ramas in urma a fost regretul meu ca nu i-am spus niciodata „multumesc”, scuzele pe care i le datoram dar cel mai mult am regretat ca nu am dus-o acolo, in Rusia, sa-si vada visul…

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013

Foto: www.rtv.net

Foto 2,3: www.borealy.ro

Video: www.youtube.com

One thought on “Rita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s