Amor de roza

nemira1Te priveam in fiecare dimineata cum iti scoteai lenes capsorul curios dintre petalele aurii si iti scuturai elegantele vestminte de roua proaspat cazuta ca o mantie pe umerii tai…

Te zaream in fiecare clipa cand soarele iti incalzea obrajii si te intorceai uimita spre el cu toata fata… si atunci intreaga ta fiinta stralucea ca un al doilea Soare iar toata suflarea gradinii iti inchina ofrandele de smirna si mirt prin miile de albinute harnice…

Sarutam aerul de langa tine si il respiram pe al tau, vroiam sa respiri prin mine, sa traiesti prin mine iar fara umbra mea viata si speranta sa nu fie…

In multele nopti albe in care ti-am vegheat odihna m-am gandit cum sa te cuceresc, cum sa-mi primenesc mai bine hainele, cum sa le scrobesc si cum sa apar in fata ta inca si mai mandru, maiestuos si mai plin de farmec.

?????????????????????Parfumul plin de dorul si tristetile datatoare de viata si moarte deopotriva nu-mi dadeau pace si, alternand cate o portie de fericire cu inca si mai multe cupe de amaraciune si disperare, am incercat sa te aflu. Sa te cunosc. Sa te stiu pentru a te adora si mai mult. Sa te am pentru a fi fericit.

Si te-am avut. Ti-am avut petalele dulci ca mierea, privirile tale pline de repros, lacrimile tale cazande pe obrazul de catifea, portul tau semet si vorba ta soptita…

Si m-am intors catre alte roze, alte petale, alte priviri adorate si inca si mai multe parfumuri de tamaie si mirt… Mi-am urmat destinul de vanator, de iubitor de frumos si de calatorie, de lacom de dragoste avuta si impartasita, mai apoi parasita si uitata… si m-am trezit intr-o dimineata singur si uscat, vestejit si trist, gandindu-ma la dragostea trecuta si pierduta…

Tinuta mea, odinioara semeata, se incovoia sub povara remuscarii, hainele-mi ponosite nu mai pastrau nici macar amintirea prospetimii de odinioara, zambetul meu fermecator nu mai interesa niciun trandafir iar vorba mea, sunand a gol si a pustiu, nu mai atragea pe nimeni… Si, curios, acum, cand vroiam caldura, iubire si catifea, cand tot ce mai simteam era dorinta de a fi iubit, ei bine, tocmai acum…

images4…tocmai acum nu mai era nimeni de iubit. Nimeni de pastrat. Nimeni pentru care sa lupti. Doar un camp incarcat cu roze, frumoase si proaspete ca diminetile de iunie, calde si stralucitoare ca astrul zilei si  pline de farmecul dulce al sperantei renascute…

Tocmai acum am stiut ca iubesc. Tocmai acum am invatat ce vreau, am invatat sa simt, am stiut sa pretuiesc. cand nu mai aveam nimic de cucerit, nimic de-mbratisat. Cand nu ma mai vroiai. Cand nu ma mai simteai. Cand iti intorceai privirea ingrozita de la mine. Cand iti fereai inima, candva ranita, de inca o amagire…

Acum te-am iubit. Cand nu ma mai doreai.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013

Foto 1,2: www.nemira.ro

Foto 3: http://www.colourbox.com

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s