Har, experienta si inteligenta sau Zamfi, o educatoare atipica

894090_529890600387514_167403678_oNici macar nu stiu de ce spun “atipica”, intrucat nici nu cred (sau ma incapatanez s-o fac) ca exista o educatoare tipica. Sau un tipic de educatoare, ca sa zic asa. Exista insa oameni care ies din tiparul functiei lor, din acel normal pe care te-ai astepta sa il regasesti in caracterul unui om dintr-o anumita categorie sociala sau care se invarte in anumite cercuri. Sau care lucreaza cu un tip aparte de oameni. Cum sunt copiii.

472555_547498371960070_1967590137_oZamfi e parca mama lor. A celor de la Gradinita cu Program Prelungit nr. 17 Arad, denumita in mod inspirat “Palatul Fermecat”. Nu numai a copiilor care trec pragul acestei gradinite ci si a colegelor mai tinere care cu mare placere asculta glasul gros, usor ragusit dar hotarat si tenace, al Zamfirei Chis. Pentru ca asa o cheama. Dar noi cu totii ii spunem Zamfi.

Si mai este mama cuiva. A parintilor copilasilor pe care ii educa. Stii voi, acea categorie de oameni care le stiu pe toare, care considera ca pruncii lor sunt cei mai dotati, ca ei sunt cei care merita toata atentia, ei sunt cei care stramba din nas cand se strica vreun scaun si trebuie sa contribuie la repararea lui sau cand se anunta vreo sedinta mai serioasa (“Eu nu pot la ora aia, eu am serviciu, trebuie sa-mi intretin familia, nu pot pleca asa usor…”). Acei oameni carora toate educatoarele din lume trebuie sa le faca fata, sa le impace neintelegerile, sa le alunge temerile sau sa le canalizeze pretentiile exagerate astfel incat sa nu lezeze orgoliul cuiva. Pentru ca noi, parintii, suntem asa cum zice Zamfi. Orgoliosi.

De multe ori nu am fost de acord cu ea, asa ca se intelege ca acest articol nu este PRO Zamfira. Este pur si simplu un gand de-al meu – asternut online – despre un om pe care il admir enorm. Chiar daca uneori nu-l inteleg.

904215_529894590387115_1260409914_oNu este educatoarea copilului meu. Este din grupa alaturata. Si mai am norocul sa-mi fie si vecina. Gospodina care cauta infrigurata retete noi si inedite, care lucreaza in gradina cu sapa si grebla, care are o grija aproape materna de sotul pe care il iubeste enorm, ei bine, aceasta femeie se trezeste zilnic la 5.30 si cauta cu privirea autobuzul care o duce la copiii ei. Pentru ca pentru asta s-a nascut ea. Sa aiba grija de copiii altora, in lipsa propriilor odrasle.

Si totusi Dumnezeu i-a dat partea ei de fericire intr-un mod cu totul si cu totul special. Micutii ii sar in brate, baieteii o asculta atent cand ii dojeneste, fetitele o copiaza si cu totii stau cu nasul in farfurie cand, stapana peste atmosfera calda si calma de la pranz, Zamfi pandeste cu ochi ager orice miscare. Fericirea ei este deplina cand respiratia nevinovata a copiilor adormiti da de veste ca sufletelele s-au linistit, burticile sunt pline, copiii obositi de joaca iar mos Ene prezent in patucul fiecaruia. Este momentul reflectarii.

920377_547488721961035_814054075_oReflecta la ce a fost, la cum s-a intamplat, la cum a decurs ziua, mediteaza asupra vreunui lucru care o supara, se bucura cand isi aminteste de altul, rasfoieste cartile cu poezii, face figurine din carton sau flori din doze de racoritoare. Toate acestea cu obisnuita-i privire incruntata, cu acea cuta dintre sprancene care se adanceste cand se supara tare (si asta se intampla rar) dar cu sufletul cald si linistit.

Spune lucruri frumoase. Adica in culori frumoase. Ia cuvintele, le trece atent prin filtrul gandirii, le da o forma gingasa, potrivita interlocutorului si le rosteste cu glasul aspru. Si atunci orice dojana suna ca o bucurie, orice povata vine de la sine, orice apreciere incanta instantaneu si abia dupa aceea iti dai seama  ca ai fi putut si tu sa spui ceva. Pentru ca te subjuga. Acum ii inteleg pe mititeii care ii sar in brate, pe cei care canta in cor cu ea si cei care abia se dezlipesc de prezenta ei atunci cand pleaca acasa. Are o forta interioara uluitoare, cu dublu rol. De a te invata si de a te abate de la drumul gresit.

1002569_581207211922519_2120834119_nDe ce este atipica? Pentru ca, desi reprezinta un produs al vechiului sistem, Zamfi stie sa lase (sau sa lase impresia) oricarui parinte spatiul de care are nevoie, stie sa incurajeze un copil sau sa dojeneasca un altul fara sa ridice vocea, pentru ca stie sa se faca ascultata si iubita fara a face eforturi uriase in acest sens. Zamfi are dragostea in sange. Ea stie sa iubeasca chiar si atunci cand, neagra de suparare, ajunge acasa si se plange perechii sale de neintelegerea cu vreun parinte (stiti voi, aia, orgoliosii). Si atunci ea plange cu adevarat, nu se plange in sensul dramatic al cuvantului. Dovada vie sta sotul ei, de atatea ori in rol de preot spoveditor al femeii iubite care stie sa iubeasca cu ochii, cu sufletul, cu toata fiinta ei si care sufera la fel de mult atunci cand lucrurile nu ies cum trebuie.

Ea nu are nevoie de tipare, de norme, de programe educationale speciale sau de conditii extraordinare. Are nevoie doar de mai putina hartogarie (despre care zice ca o omoara, ea vrea doar sa se joace cu copiii), de conditii decente de lucru, de material didactic (cand nu-l are, si-l creeaza) si atat. Are ea grija de copii, de parintii acestora si de toata lumea. Si nu exista o suparare pe care ea sa n-o inteleaga sau sa n-o solutioneze.

Daca ar exista mai multe cadre didactice ca Zamfi, cu siguranta noi, parintii, ne-am intelege mai bine copiii… Si poate ca uneori ne-am uita in oglinda si ne-am intelege mai bine chiar si pe noi insine…

Foto: www.facebook.com

3 thoughts on “Har, experienta si inteligenta sau Zamfi, o educatoare atipica

  1. Nu ma surprinde deloc acest articol . Cred ca Zamfi sau „Vamfi” cum ii spune nepotica ei este exact cum e descrisa aici. Caldura ei sufleteasca e simtita si transmisa chiar si prin internet.
    Zamfi e un om deosebit !

    • Cred ca intr-adevar, acest articol nu va surprinde pe nimeni din cei care o cunosc pe aceasta doamna. Sper doar ca cei care nu o cunosc sa vada ca exista si asemenea persoane si, de ce nu, sa incerce sa invete ceva din asta…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s