Unde dai si unde… seduci

Breaking glassTipul ma privi amuzat, in timp ce lustruia un pahar de altfel curat ca lacrima.

“Inca una? Ati baut totusi destul pana acum…”

“Si ce? Nu am voie sa ma simt si eu bine, mai ales ca ticalosul a intarziat?” ma zbarlii eu.

Barul, pe jumatate intunecat, isi etala luminile difuze pe mobilierul modest intr-un mod dramatic, peisaj in care ne incadram atat eu – superba faptura imbracata pentru prima data in cizme din piele lacuita, mulate seducator pe coapsele bine facute – cat si spiritul meu, dus pe apa sambetei pe fundalul unei intarzieri-surpriza, nejustificate si neanuntate de catre INDIVID.

Privirile admirative ale celor din jur ma incalzeau? Sau era efectul licorii pe care nu pusesem pana in seara asta gura? Stiam ca tequila e tare, dar habar nu aveam ca e atat de aromata iar emotia evenimentului fusese mult mai mare decat teama de a incerca ceva nou. Imi arsese gatul dar senzatia se transformase mai tarziu intr-o caldura binefacatoare ce-mi cuprinsese intregul corp, facandu-ma sa dau jos binisor jacheta din piele alba, ramanad cu umerii goi. Privirile celorlalti se intetira si ma cuprinse un fior. Nu asa imi doream sa decurga marea intalnire cu adoratul tuturor fetelor din liceu.

super_playboy_male_rabbit_head_transparent_background“Mai spuneti o data… Cum era in scoala?”

Il privi pe chipesul barman in timp ce-mi alegeam cu greu cuvintele.

“Adorabil. Inalt, frumos si decadent, ca profilul de pe monedele grecesti. Simplu ca pamantul si bun ca apa de zivor. Ajuta pe toata lumea. Ochii de smarald luceau cand putea ajuta pe cineva iar zambetul… ah! zambetul! era absolut ametitor! Bineinteles ca nu se uita la mine, eram tocilara clasei, dar asta nu ma impiedica sa-l doresc ziua si sa-l visez noaptea. Si iata-ma, peste 25 de ani, emotionata ca o adolescenta la prima intalnire, gatita-pruna, cu nervii in batista, mainile transpirate si bauta pe deasupra! Am insa o motivatie… tipul este absolut seducator, i-am vazut chipul in mai multe ziare si de atunci nu ma pot gandi decat la el. Bietul, a avut o casnicie nefericita, nevasta i-a fugit si tare singur trebuie sa se simta. Si iata ca ursita ma scoate in calea lui, in parc, mai exact, si-mi cere numarul de telefon. Spune si tu, sa nu innebunesc de placere? Normal ca am acceptat sa ma intalnesc cu el! Si tare as fi vrut sa vad chipurile enervate ale colegelor de liceu! Hac!

Barmanul imi lua paharul din fata.

“Destul, ati baut suficient si nu cred ca ar fi o idee prea buna – care de fapt imi si repugna – sa scot afara din barul meu o femeie atat de frumoasa dar aflata in stare de ebrietate. Cum v-ati hotarat sa-l seduceti? In afara de tinuta si… atitudine?”

“Ce, esti mama? Nu te baga! E fix treaba mea si nu am de gand sa dau explicatii! Voi, barbatii, sunteti niste fiinte tare complexe! Uneori ametite rau! De cele mai multe ori imi pareti nesuferiti iar pasiunea mi-ar parea ridicola in ce va priveste! O femeie are armele ei, da? Arme ale seductiei cu care stie sa atraga, sa respinga sau sa tina in barbat in lanturi. In brate. In catuse. Sau cum vrei tu. Conteaza privirea… buzele cu care rostesti cuvinte dulci… un discurs bine ales… niste picioare perfecte, incrucisate astfel incat sa se vada exact perfectiunea lungimii lor… bluza cazuta usor pe umeri, cat sa atraga si sa lase loc imaginatiei, in fine, tot. Nu mai zic de un trecut bine conturat, asezonat cu diplome si relatii amoroase ascunse. Un parfum discret, care sa invite si sa incite suficient un Super Playboy cat sa vrea cu ardoare a doua intalnire. Normal ca nu ma voi face de ras si nici nu-i voi cadea la picioare. Atitudinea mea va fi una precisa dar demna. Nu-i voi cersi favorurile ci voi fi cat se poate de ademenitoare prin… rafinament. Ce, crezi ca-i…aaa… usor?

Imi alegeam cuvintele din ce in ce mai greu iar barmanul sarmant imi lua mana. Spre stupoarea mea, rosti cu voce dulce:

Super_Playboy_Print_SP.indd“Sunteti cherchelita si, daca as avea timp, as zice ca vorbele dumitale sunt adevarate. Sincer, mi-as dori sa fie iar eu sa fiu destinatarul lor…. Pana una-alta insa, nu vreau sa va faceti de ras. Opriti-va. Va servesc o apa minerala din partea casei. Trebuie sa va reveniti un pic.”

Vocea blanda si amuzata dar si certitudinea faptului ca aproape ma faceam de ras ma intaratara. Imi smuci bratul atat de tare incat crezui ca l-am rupt. Reculul insa imi impinse mana in fata unui individ din spatele meu care, tacut, isi puse palma pe fata, acolo unde il izbisem. Ma intorsei sa-mi cer scuze dar adoratul fetelor din liceu, invaluit in parfumul SuperPlayboy de la Coty, ma privi cu repros.

M-am fastacit atat de tare incat fortele mi s-au topit si am cazut literalmente in genunchi.

Barmanul ma ridica cu oarecare greutate si ma scoase din multime, in pofida reprosurilor mele rostite cu glas slab.

logo_COTY1“Si mai spuneati ca nu vreti sa-i cadeti la picioare. Data viitoare ganditi-va mai bine inainte de a face un asemenea pas. Sunt insa curios daca ati vorbit serios mai devreme, cand ati zis ca un barbat se poate seduce cu armele de care pomeneati mai devreme. Sincer, pe mine m-ati cucerit prin dorinta, pasiunea pe care o puneti atunci cand va doriti un barbat si sunt foarte curios unde ar duce o asemenea relatie.”

Noaptea intunecoasa facea mutra individului si mai misterioasa.

“Va chem un taxi sa va duca acasa. In buzunar v-am lasat numarul meu de telefon. Va rog, sunati-ma, sunt pe jumatate sedus…”

Articol scris pentru SuperBlog 2013

Foto: http://www.superplayboy.ro, http://www.coty.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s