Mancam romaneste, ascultam romaneste

imagesNiciodata nu mi-a fost rusine ca sunt romanca. Ca apartin acestui neam greu incercat de-a lungul istoriei. Ca vorbesc romaneste si actionez romaneste. Ca apartin unei traditii frumoase si vechi, care a stiut sa-si pastreze nealterat (pe alocuri) farmecul pentru care este cunoscuta si apreciata de cei de peste granite. Portul popular. Graiul dulce. Ospitalitatea. Tara atat de frumoasa. Oamenii atat de deschisi. Mancarea romaneasca atat de gustoasa! Copiii atat de inteligenti intr-o scoala atat de grea! Parintii muncitori si atat de atasati de copilasii lor, asa cum rar vezi prin strainataturi!

Nu mi-am propus sa insir aici calitatile neamului romanesc dar nu m-am putut opri s-o fac pentru ca tinta mea are oarecum legatura cu cele de mai sus. Subiectul pe care vroiam sa vi-l prezint este strans legat de datinile romanesti. Colindele, mai precis.

Ati observat vreodata cu adevarat cat de dulci si frumoase sunt versurile colindelor noastre? Ati ascultat cu atentie? Ati observat cum urechea incearca sa capteze mai bine, gura sa sopteasca, intreaga fiinta sa se lumineze si s-a intamplat sa simtiti un fior adanc in inima? Atunci ati ascultat cu foarte mare atentie versurile!

Am avut ocazia de curand sa participa la o slujba foarte frumoasa in satul meu. Inaltatoare, divina, aceasta slujba ne-a cuprins pe toti in caldura ei binefacatoare si ne-a facut sa fim, macar pentru o clipa, mai intelepti, mai buni, mai darnici si mai cuminti.

Colindele care au incheiat aceasta slujba au fost extraordinar de frumoase si cu totii am fost de acord ca slujba religioasa a fost una din cele mai inaltatoare.

colindatorLa masa care a urmat insa nu a mai fost la fel. Fiecare romanas – cu nasul in farfurie – nu mai auzea colindele, nu mai asculta cum s-a nascut Iisus, cum vin copiii dupa mere si nuci, cum ninge puternic iar Maica Sfanta nu are scutece pentru copil. Nu. Auzeau, vedeau, simteau prin toti porii numai mancarea oferita de preotul satului. Vinul, bucatele bune, de post, prajiturile alese si diverse au constituit un moment mult mai delicios decat colindele cantate cu drag de elevii seminaristi. Ba mai mult. Vacarmul general, nebunia care a cuprins intreaga adunare la ospatul dat gratuit, linsul farfuriilor si batutul peste burta in chip de satisfactie au dat o nota amara acelei zile care trebuia sa se incheie mirific. Nu am vazut niciun obraz rosu la auzul atator cuvinte frumoase cantate, nu am vazut pe nimeni infiorandu-se sau macar pe cineva tacand atunci cand tinerii colindatori, vorbind despre Nasterea Domnului, cantau cu pasiune pe mai multe voci.

Nu au contat decat mancarea, bautura, desertul. S-au ridicat mai apoi, au multumit frumos si au plecat. Elevii au ramas sa cante…. cui? Intr-un tarziu au plecat si ei. Nu mai era nimeni sa-i asculte, nimeni sa le auda cantecele, nimeni sa-i aprecieze, nimeni care sa le zica: „Bine ati zis-o, baieti! Felicitari! Si multumim pentru acest moment! Si sa fiti fericiti! Sarbatori cu bine!”

Nimeni.

 

foto 1: http://www.madonagalati.ro

foto 2: http://www.casutacopiilor.info

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s