Sa crezi in magie

sigla-ALLImi aduc aminte cu mult drag de o conversatie – mai mult decat agreabila – avuta in urma cu ceva vreme cu doctorul Cristian Furnica, medic psihiatru de renume in judetul Arad. Pe vremea aceea este un barbat inalt, uscativ, cu voce domoala, privire clara, gesturi calme si cuminti dar o atitudine atat de diferita de toate aceste caracteristici fizice! Am cautat multa vreme, prin toate cutiile si in toate cotloanele inregistrarea acestei convorbiri insa nu am mai gasit-o niciodata. Sper doar ca, peste ani, sa mai am ocazia sa revad – cu mare, mare placere, sunt convinsa – acel chip cuminte care trada insa atata zbucium interior!

L-am intrebat la un moment dat ce crede despre copiii din ziua de azi, l-am rugat sa-mi zica cate ceva despre temerile lor, despre calitatile pe care le-a observat la cei mai multi dintre ei dar, mai mportant, ce asteptari aveau acesti copii de la viata.  Din tot ce mi-a raspuns dansul am retinut cateva aspecte care pe mine m-au impresionat si pe care as dori sa vi le redau, atat cat imi amintesc, in randurile de mai jos.

Copilaria de azi are alta culoare decat cea de ieri. Chestie de nuante, am zice. Si totusi si chestie de fond. Copilul din ziua de azi este un mic adult (chiar si cartile de specialitate zic asta) dar , cu toate acestea,… sunt multe lucruri pe care doar un copil le poate simti, sunt trairi pe care un copilas le are in mod absolut unic, sunt lucruri de care se teme si care ar putea fi de neinteles pentru un adult… Sunt lucruri pe care copilul le spune sau nu le pune. Cele mai multe raman in sufletul sau, ascunse tainic, zavorate cu mare grija, de teama ca un adult le-ar aduce la lumina si nu le-ar intelege. Si atunci s-ar prabusi intreaga lui lume de copil. De pui nepregatit pentru viata. De ingeras ce simte ca lumea este mult prea aspra pentru ca el sa-si intinda deja aripile. In zbor prea curand pentru un porumbel prea fragil.

tn1_manualul_printeselorSpunea doctorul Furnica despre un elev eminent, olimpic la matematica si fizica, pe care mama il adusese la un control, zicea ea, de rutina. Asa, ca sa vada ca nu are copilu’ nimic. Avea totusi impresia – si instinctul ei de mama i-o spunea – ca baiatul are ceva pe suflet sau, daca nu are, este lipsit de orice interes pentru orice altceva in afara de materiile pentru care se pregatea intens. Nu dorea muzica, nu dorea joaca, prietenii ii erau straini iar cele mai bune amice ii erau cele doua carti de culegeri doldora de probleme, nicidecum vreo carte pentru copii cu jocuri sau povesti…

Avea acest copil – spunea doctorul – un aer absent dar lipsa de vioiciune i se parea la un moment dat normala pentru un copil obisnuit atat de mult sa stea in casa cu nasul in carti…

Si-l intreaba psihiatrul:

„Spune-mi despre tine, despre ce te-a nemultumit in ultima vreme… Uite, eu ma chinui de mult sa ma las de fumat si… stii? E al naibii de greu! Crezi ca as mai avea vreo sansa?”

Copilul l-a privit in ochi si i-a spus cu sinceritatea aceea debordanta:

„Nu, nu cred ca veti reusi. Voi, adultii, cu greu reusiti ceva. Noi suntem cei care putem si vrem! Voi de multa vreme sunteti invinsi!…”

Totul a fost spus cu un ton perfect egal, de la inceput pana la sfarsit si niciun muschi al fetei nu i s-a clintit.

„Hmmm… zici? Eu cred ca totusi, daca vreau cu adevarat…”

„Mama mi-a ascuns cartile. De aia sunt nemultumit. Zice sa mai ies pe afara, sa ma joc. Credeti ca EU am vreo sansa la asa ceva?”

Psihiatrul ramase fara replica.

„Bine, dar… normal ca ai toate sansele! Toate! Nu renunta la copilaria ta, nu renunta sa faci ceea ce-ti place! Citeste o carte de aventuri!”

„Mie imi place sa invat si atat. Nu-mi place afara…”

Doctorul Furnica ramase un moment cu replica in aer dar se razgandi. Il intreba intr-un final, evitand sa-i priveasca chipul atat de tanar dar atat de serios:

„Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”

tn1_pisicile_razboinice_final„Eu nu vreau sa ma fac mare. Vreau sa raman asa. Sa fac ce vreau. Uite, de pilda acum. Citesc ce vreau, fac ce vreau, invat ce vreau, totul merge dupa vrerea mea. Pentru ca ai mei ma respecta si-mi inteleg nevoile. Cand voi fi mare nu voi mai avea timp de toate astea. Voi fi ocupat sa-mi intretin familia, sa muncesc la un program fix, sa-mi iau un salariu din care voi avea o lista de cheltuit, sa imi planific concediile cu un an inainte, sa am grija de copii, sa-mi cladesc o casa, sa plantez un pom… Nu asa spuneti voi, adultii, despre idealul unui om? Ba, mai rau! Aveti pretentii sa ajungem la Viena, in campusuri universitare de prestigiu, sa ne ia vreo NASA sau alte institutii publice sau secrete, dupa caz… Ei bine, eu vreau sa raman copil. Vreau sa invat, vreau sa absorb cat mai multa informatie…”

„Pentru ce toate astea? Daca nu vrei sa atingi idealul unui adult…”

„Este idealul vostru, nu al meu, sa fie clar. Tot ce imi doresc eu este o lume a mea in care sa fiu privat de voi, ceilalti.”

„Iti dai seama ca este o lume ideala, o lume a ta, imposibila in aceste vremuri si total in contradictie cu filosofia umana generala… Dragul meu, spuse medicul, dandu-si seama unde se afla buba, intotdeauna trebuie sa existe un echilibru, el sta la baza intregii noastre existente. Tu vrei sa inveti, eu zic sa citesti. Adultii vor sa cutreiere, sa munceasca, sa umble sa castige, cauta promovarea valorilor umane inalte si totusi… eu le zic doar sa citeasca. Simplu, eu zic sa nu-ti pierzi copilaria invatand atat. Invata sa citesti pur si simplu. O carte care iti place tie sau, daca nu stii ce-ti place, alege cateva carti la intamplare, in afara de materiile pentru scoala. Fa ceva pentru propria ta placere. Citeste o poveste, crede in zane si in eroi, deschide o enciclopedie sau rasfoieste o mitologie greaca. Uita-te la lumea reala si indulceste-o cu lumea imaginara! Este foarte important la orice varsta sa faci toate astea.!”

„Nu credeti ca este pierdere de vreme? As invata in tot timpul asta…”

„Nuuu! Nu invata atat! Nu scoate roboticeste formule pe nas si pe gura! Ci crede in povesti! Este cel mai important sa crezi! Copilul sau adultul pot face asta! E la indemana oricui!”

„Doctore, nu stiu ce sa zic despre dumneata…’

„Nu trebuie sa crezi, nici macar nu-mi pasa ce crezi despre mine si de fapt asta nu are pic de importanta” se lansa medicul nostru. „Conteaza ce crezi tu cu adevarat, nu profesorii de la olimpiada, conteaza ce vrei tu sa vezi in clipa aia pe care nu ti-o poate rapi nimeni!”

„Care clipa, doctore?”

„Clipa in care vei fi incredintat cine esti. Nu conteaza ce vrei acum. ” Si medicul se linisti. „Conteaza sa crezi si in alta lume decat cea pe care o vedem in fata ochilor. Si, daca ar fi dupa mine, as aplica o lectie din asta ci celor mai varstnici clienti ai mei si tuturor celor care au nevoie de magia povestilor. Le-as da cate o carte pentru copii si i-as pune sa citeasca.”

„Si ai idee de cum s-ar putea realiza asta? „intreba copilul curios. „Uite, dau si eu o mana de ajutor la fabulatia asta…”

tn1_a„Nu e fabulatie, dragul meu.” si psihiatrul zambi. „Crede-ma, am de-a face cu cele mai mari rani sufletesti si stiu cum sa le dau de capat din punct de vedere stiintific si filosofic. Teoria este la putere in meseria mea dar ea se bazeaza, la fel ca statisticile, pe cazuri adevarate, pe oamenii din marea scena a vietii… Uite…” si medicul se aseza mai bine in scaun. „As vrea sa introduc in scoli o materie mai ciudata dar atat de frumoasa! Ora de povesti. Lectura. As aduce multe carti si as ruga toti copiii sa citeasca. Orice, la alegere. De la Editura ALL, cum ar fi. „Manualul printeselor„, de pilda. Sau „Pisicile razboinice sau „Pixi„. Nu as spune nu nici povestilor clasice (Alba-ca-Zapada) sau poeziilor cu tenta feerica… I-as pune sa stea cu totii pe jos si chiar i-as ascunde pe cate unul in vreun cotlon, acolo unde ma asezam cu vreo carte pe genunchi, copil fiind… Stii, povestile au mai mult farmec atunci cand sunt citite pe ascuns, in colturi semi-intunecate…

Asa.  Apoi le-as da copiilor de facut ceva acasa sau cand vor ei: sa gaseasca o continuare a unei povesti sau chiar sa isi inchipuie inceputul uneia. Tu ce crezi, s-ar putea asa ceva?”

„Stai, sa vad daca am inteles ceva din toata nebunia asta. Dumneata spui de fapt ca ne luam prea in serios. Atat noi, copiii care studiem prea mult, cat si adultii care considera ca nu mai au ce cauta in lumea cartilor. Am priceput. Inca un pic si ai sa interzici blogging-ul, articolele online, tabletele, manualele digitale… In fine, inteleg eu ce vrei sa zici. Vrei sa ne faci sa nu ne oprim sa credem in magia vietii. Sa citim pur si simplu. La orice varsta. Stiu, statistic vorbind (statisticile Uniunii Europene, nu ale mele) ca Romania se afla pe unul din ultimele locuri din UE la numarul de carti citite într-un an pe cap de locuitor. E trist asta. Rezultatele la examene sunt si ele la fel de triste. Paradoxal, avand in vedere volumul informational… Si ma intristez, intr-adevar, sa aflu acest lucru tocmai acum. Poate ca ar trebui sa acordam mai mult credit editurilor, pana la urma. In fond, ele sunt cele care ne ofera o atat de mare varietate de carti. Stii, ma gandeam ca scoala si materiile ei sunt totul. De fapt, nu trebuie sa ne cramponam de asta. Cum ai zis si dumneata, trebuie sa existe un echilibru…”

Discutia aceea a fost memorabila. Acel copil de doar 16 ani stia sa se apere, stia sa acuze si mai stia sa interpreteze. Era de o inteligenta fantastica insa… uitase sa mai creada in magie. In frumusetea vietii. Si tare ma tem ca de fapt nu uitase ci pur si simplu nu stia. Parintii prea se ocupasera de aspectul notarii in catalog si al rezultatelor la concursuri ca sa mai aiba timp sa le pese si de aspectul… sufletesc al problemei. Acei adulti nu mai citeau. Citisera candva insa nu o mai faceau de multa vreme.

Doctorul Furnica a trecut la cele vesnice intre timp insa mi-a ramas in urechi vorba lui atat de cuminte dar care trada, in unele momente, un suflet care vroia sa izbucneasca, sa se lepede de liniste si sa spuna despre toate chinurile omenesti…

Si copilul avea dreptate. Ar trebui sa acordam mai mare atentie editurilor care ne ofera atat de multe carti, cum ar fi grupul ALL, care vine in intampinarea noastra prin Editura ALL (fondatoare al Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, alături de scriitorul Mircea Nedelciu şi SRR şi coorganizator al primelor 10 ediţii), Editura ALL EDUCATIONAL, Editura ALLFA, Editura HELEN EXLEY – CARTI ÎN DAR, Editura Sian Books, Editura Galaxia Copiilor si societatea de distributie BIC ALL Distribution.

20 de ani de prezenta ale editurilor ALL pe rafturile librariilor romanesti si-au spus cuvantul. Peste 15 milioane de volume au fost vandute, au fost create 60 de colectii si au fost publicate mai mult de 2000 de titluri.

Asadar… sa nu uitam sa citim pentru ca atunci ne vom pierde cel mai de pret dar: magia sufletului!

articol scris pentru Spring SuperBlog 2014 si Editura ALL

foto: http://www.all.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s