Cea dintai suferinta

GPTNimeni din familia mea nu va uita vreodata ziua aceea. Ziua in care am luat un patru la matematica si mama s-a tinut de cuvant: m-a tuns scurt.

Aveam sapte anisori, parul lung, negru si buclat, dragoste pentru scoala si multe vise. Uneori ma imaginam pe varful unui munte, hranind pasarile infometate. Alteori eram in mijlocul unor copii saraci si le intindeam cu maini micute, din firimiturile mele. Sau eram pe valurile inspumate, incercand sa salvez de la inec un biet marinar cazut peste bord. Ori incercam din rasputeri sa salvez lumea, confectionandu-mi singurica un costum de erou (la drept vorbind, era un costum tricotat de mama dar care pentru mine avea o aura romantica de eroina, punandu-i pe umeri o pelerina din hartie creponata). Vise de copil. Vise romantice nascute insa moarte.

Nu iubeam compania celorlalti copii, tovarasia lor ma obosea, ma ingheta si ma intimida de-a dreptul desi paream o fire sociabila si prietenoasa. Nu era insa asa. Eram mereu sub impresia unei apasatoare inferioritati si nu stiu nici in ziua de azi de ce.

Prea mult nu iubeam nici scoala desi ma tineam cu sfintenie de ea. Aici interveneau vocea mamei si vointa ei, mai puternice decat orice antipatie pe care o nutream fata de romana sau stiintele exacte. Invatam de frica, de frica de a nu o dezamagi, de teama ca sprancenele ei perfecte se vor arcui intr-o amara dezamagire. Si traiam si sub teroarea de a nu fi victima pedepsei cu care ma amenintase, in cazul unei note mai mici: avea sa ma tunda scurt. Si eu nu iubeam nimic mai mult pe lumea asta decat parul meu.  Si uite asa aveam note maxime pe toata linia.

Pana la cinci anisori, parul imi fusese numai bucle. Acestea se indreptasera spre sase ani si iata-ma la sapte cu parul lung, ondulat si foarte, foarte frumos, de un brunet aproape de negru absolut, podoaba de care aveam grija tot timpul. Bineinteles, nu stiam eu pe atunci de tratamente, de regenerarea parului,  caderea acestuia, de Gerovital Plant tratament, de varfuri tocite si alte asemenea probleme. Si oricum eram prea mica. Aveam sa o fac atunci cand voi fi fost mai mare. Auzisem doar de Farmec. Mama avea o intreaga gama de cosmetice la oglinda din hol…

In ziua aceea plecasem spre scoala cu inima stransa stiind ca toata dupa-amiaza trecuta o pierdusem intr-o reverie continua, cu gandul la noua eroina ce salvase planeta intr-un film de prin anii 70. La matematica invatatoarea m-a pedepsit si iata-ma cu un ditamai patru in carnetul de note.

kit_regenerare_Farmec

Ziua a fost crunta: am stat plangand cu lacrimi amare sa vad cum mama mea, fiinta pe care o iubeam mai presus de oride pe lume, imi taie frumusete de onduleuri si iese furioasa din camera. Le-am strans de pe jos cu disperare si le-am strans la piept ca pe un bun de pret. Le-am legat cu o panglica si le-am pastrat intr-o gentuta roza, sub pat. Nu am dormit toata noaptea. Simteam suferinta aceea de nedescris ca pe o durere fizica si eram mirata ca nu ma imbolnaveam. Asteptam sa fac febra, sa nu ma pot ridica din pat, sa orbesc de la atata plans. Nimeni nu avea cum sa explice unui copil de sapte ani ca aceasta era prima lui suferinta adevarata. M-am culcat cu inima franta. Nici nu stia mama ce rana imi provocase si cat ma durea sufletul meu de fetita neinteleasa…

A doua zi m-am trezit mirata ca soarele putea sa straluceasca. Cum sa lumineze cu atata veselie, cand inima-mi era pulbere?

De atunci primavara imi era nesuferita. Nu mai voiam sa aud de parul lung si l-am purtat ani de zile taiat scurt, baieteste.

A fost insa nevoie de iubire, de acel magic sentiment care muta panma si muntii din loc pentru ca schimbarea din sufletul meu sa atraga dupa ea schimbarea fizica.

farmec1Iubirea mi l-a scos in cale pe EL si de atunci am fost alt om. Nu m-am mai pedepsit tunzandu-ma o data pe luna ci, aflandu-ma intr-o zi la frizerita mea preferata, ma uitai in oglinda. Soarele de martie stralucea atat de puternic incat patrunsese si in frizerie. Oglinda imi trimise inapoi imaginea luminoasa a unei fete tinere. M-am recunoscut cu greu. Ochii imi straluceau, obrajii imi erau ca purpura, buzele rosii ca focul iar intreaga mea fiinta radia. Am oprit-o cu un gest pe frizerita ce statea sa-si infiga foarfeca in parul meu si ma ridicai. Gata cu asta, gata cu inima ranita si sufletul pustiu. Gata cu pedepsele aspre si cu eroinele imaginare. Gata cu parul scurt si bun venit unei primaveri sufletesti! Este timpul pentru schimbare!

Am fugit ca o lasa si nu m-am oprit decat acasa. De acum inainte voi avea din nou parul lung si buclat, de un negru atat de frumos incat parea coborat din basmele care-mi populasera copilaria… Aveam nevoie doar de ingrijire, de un kit de tratament pentru regenerarea parului, de o perie lejera si de cea mai buna calitate si de multa vointa de a duce la capat aceasta misiune neobisnuita. De azi inainte voi fi cum vreau eu, voi crea o noua eroina, de data aceasta adevarata, care va sti sa razbeasca prin vitregiile destinului, impacandu-se cu tainele trecutului si acceptand un viitor luminos, fermecator, cu iz primavaratic…

articol scris pentru Spring SuperBlog 2014 si Farmec

foto: http://www.farmec.ro

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s