O educatie aleasa

1In aceasta zi de aspra toamna am avut o revelatie minunata care pot spune ca tinde usurel sa ma schimbe ca adult: am asistat la o lectie deschisa la scoala copilului meu, unde au fost invitati parintii elevilor de clasa pregatitoare. Bun. Nimic nemaipomenit pana aici.

Bineinteles, nemaipomenit nu a fost nimic nici dupa ce am intrat in clasa, ne-am asezat cumintei (noi, parintii) si am sarit in picioare pentru a saluta invatatoarea (ah! obiceiuri din scoala noastra generala). Invatatoarea ne-a privit mirata si, cu obisnuitul ei zambet cuminte, ne-a invitat sa luam loc. A inceput lectia.

Copilasii au cantat, au spus poezii si au lucrat pe fise adecvate varstei lor. Nici aici nu a fost ceva iesit in comun. Cifre, litere, multimi, fructe, flori. Vreau insa sa va spun ce m-a impresionat, ce mi-a adus lacrimi in ochi, ce m-a uimit la culme si ce m-a bucurat enorm.

Copiii sunt nemaipomeniti. Au o frumusete interioara care razbate plina de curaj la suprafata si se reflecta deschis in ochii lor luminosi, calzi si sinceri. Acea frumusete plina de curaj nu le este ingradita de gardurile unei educatii inguste si pline de interdictii sau norme aspre, nu le este mutilata de refuzuri si lipsa de imaginatie, ci este ajutata sa infloreasca si sa mearga mai departe spre lumina, pentru a evolua armonios in existenta acestor copii si de a le-o umple de speranta si sansa unui viitor demn.

Copilasii vorbesc vrute si nevrute. Stiu si POT sa se exprime liber, cu conditia sa o faca pe rand si sa fie atenti sa vorbeasca corect si frumos. Invatatoarea sta intre ei, le explica cu glasul ei calm si masurat, fara a ridica macar cu o tonalitate vocea, are rabdare infinitia si totusi nu pierde vremea, il asculta pe unul, il corecteaza pe altul, formuleaza cerinte si asteapta raspunsuri pe care le primeste cu entuziasm. Ii cearta sincer si in cuvinte simple si usor de inteles. Spune ce nu ii place dar si ei au acelasi drept de a se exprima.

Ii implica pe toti. Spiritul de turma nu exista, poate doar dorinta de a fi cat mai buni unii cu ceilalti. Il asculta pe fiecare, accepta idei mai putin obisnuite (ca de exemplu, luna care are si ea un rol in dezvoltatea plantelor), nu contrazice, nu mustra si nici nu rade cand un copil raspunde intr-o maniera mai putin obisnuita. Aceasta invatatoare iese din tipare si pare sa invete si ea in permanenta. Se face ca uita si ii stimuleaza pe copii sa raspunda in locul ei, mimeaza o usoara dezamagire iar copiii sar imediat cu raspunsurile, doar-doar vor readuce zambetul drag.

3Copilasii acestia nu sunt timorati de statul cu mainile la spate (nici nu exista asa ceva), nu au acea teama in privire cand isi ridica ochii spre invatatoare ci au o atitudine obisnuita de relaxare, de parca s-ar afla in cadrul sigur si cald al familiei de acasa. Am fost foarte uimita sa constat ca, atunci cand s-a terminat ora, acesti copii mai voiau inca sa lucreze. Mai voiau, mai puteau, le placea pur si simple sa lucreze. Se simteau minunat in atmosfera aceea. Si cereau mai mult.

Sa nu credeti ca sunt copii linistiti. Nu, neastamparul li se citeste in privire, in vorbele vesele si libere, in miscatul permanent al picioarelor, in gesturile lejere pe care le fac in general. Aceasta atitudine este formata si incurajata in permanenta de invatatoare, care nu se supara daca unul se ridica si merge in celalalt capat al salii, pentru ca „nu are carioca galbena”.

„Doamna” nu crede in pedepse sau recompense. Are doar o forma de bucurie pe care si-o manifesta atunci cand clasa este pe placul ei. Pentru ca este vorba de o clasa cu nivel armonios de invatare, cei mai putin pregatiti sau mai lenti sunt indemnati sa porneasca mai departe, cei mai rapizi si perspicace sunt incurajati sa ii ajute si pe ceilalti, toate acestea pentru ca ea, invatatoarea, sa poata lucra la acelasi nivel cu toata lumea. Si acest nivel, aveam sa constat, era unul destul de inalt.

Iar copiii raspund. Nu sunt recompensati, nu sunt pedepsiti ci ajutati si invatati. Incurajati. Sunt ascultati cu rabdare si nu se exagereaza cu laudele. Dimpotriva. A fi cuminte este un lucru firesc. A vorbi pe rand si a fi civilizat tot la fel. A-l asculta si respecta pe cel de langa tine, a-l ajuta sa vina si el din urma este la fel de natural.

4Cu aceasta ocazie am avut prilejul sa constat cu surprindere (si cu bucurie, deopotriva) ca si noi, parintii, trebuie sa ne aducem aportul. Nu „livram coletul” la scoala si il ridicam la pranz cu lectiile facute si gata. Nu. Remediem bland greselile, aplicam persuasiunea (picatura chinezeasca), nu pedepsim si nici nu cumparam ceva daca micutul a facut ceva bun. Educatia se absoarbe, pe nestiute si incet dar sigur, de catre toata lumea. Si pentru asta noi, parintii si ea, invatatoarea, ne simtim responsabili. Datori sa avem rabdare, datori sa le stimulam imaginatia, datori sa le cream spatiul de care au ei nevoie. Datori sa ii respectam pe viitorii adulti.

Ma uit in clasa. Copiii cei mai frumosi din lume sunt acestia, generatia pentru care invatarea din mers este o a doua natura, copiii care stiu ce este miscarea, care stiu sa vorbeasca, sa se prezinte, sa-si ceara scuze sau sa se apere cu argumente. Pe toate acestea pune pret invatatoarea noastra, nu pe litere sau cifre si nici pe numarul de propozitii pe care stie un copil de sase ani sa le scrie. Ea vrea sa vada omul. Sa cunoasca un copil. Sa il incurajeze sa vorbeasca si sa-i arate cum sa evolueze prin invatare fara a avea aerul ca o face astfel.

Jos palaria in fata uneia asemenea doamne care ne impune respect fara sa vrea (este o persoana foarte deschisa si ne cearta pe fata, in cuvintele ei simple, chiar daca nu ne convine, atunci cand apare o situatie… „gri”).

Banuiesc ca ati prins ideea. Ea se implica fara a avea acel devotament fatis tipic invatatoarelor, ea pur si simplu vorbeste, comunica, asculta si indreapta, intr-o maniera demna de aceasta generatie dornica de invatare, de libertate, de comunicare si dornica de a fi ascultata. Si aceasta generatie o iubeste.

Doamna Tigan Titiana, invatatoarea cu pricina, este la ore. Ne invita sa asistam, sa judecam, sa reflectam. Este Saptamana Parintilor, organizata de Scoala Generala „Aurel Vlaicu” din Arad, condusa de profesor Petrusca Tamasan, director.

Astept urmarea. Astept sa invat si eu, ca parinte, ceea ce copilul meu uneori stie deja…

autor: Anca Truta, blogger

http://www.missyver.wordpress.com

foto: arhiva personala

Anunțuri

3 gânduri despre „O educatie aleasa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s