Publicat în Spring Superblog 2018

Christian Tour: Si nu uita, deschide-ti inima!

Despre destinatii turistice s-a tot scris. Cate experiente minunate nu s-au trait, cati fiori nu au calatorit pe sira spinarii pasind pe aleile incarcate de vechime ale cator orase din lumea intreaga! Milioane de poze, milioane de amintiri, sentimente amestecate si covarsitoarea revenire…
Mi-a fost dat sa am un vechi si bun prieten pe care l-am intalnit intamplator la cafeneaua prapadita din coltul strazii, unde sunt doar doua mese si nicio chelnerita. Si acolo, inotand in praful intersectiei, am pus la cale, sorbind cafeaua fierbinte si de calitate indoielnica, marea aventura a vietii mele…
Mi-a povestit cu patos despre prima sa iubire, unul din acele circuite Christian Tour, Iordania. Loc incarcat de istorie si miracol. Istorie pentru ca – stim noi – peste doua mii de ani si-au pus amprenta si nu poti sa-ti asterni lumestii pasi decat intr-o umilinta pe care, de fapt, cu greu o mai gasesti in zilele noastre. Miracol pentru ca, de fapt…aaa, acolo si-a gasit marea iubire, nicidecum marea credinta. Si-a declarat cu sinceritate debordanta ca da, acolo a simtit cu adevarat si pentru prima data dragostea. Traind Iordania Experience.

– Si, stii? Dragostea asta e cu adevarat miraculoasa. Pasind pe aleile pietruite (eu ma gandeam ca sunt prafuite, mirosind a mir si a credinta) ale Iordaniei, am simtit cu adevarat viata. Un suvoi de viata adevarata a inceput sa-mi curga prin vene. De cum am pasit pe aeroportul Amman, am simtit o adiere usoara care atunci nu mi-a dat de gandit dar de care imi amintesc acum perfect. Era ca si cum o alta lume ma intampina, nu fete imbracate sumar cu ghirlande de flori si prietenescul “Aloha”, ci o oaza de liniste si pace, o asezare iubita de Dumnezeu si de istorie, unde te duci intr-un fel si de unde te intorci intr-un mare altfel! Orasele sapate in stanca rosiatica, locuintele extraordinare din piatra, cladite dupa posibilitatile familiei, mormintele asezate cuminte in orificiile nu-stiu-cum sapate in piatra aceea dura, Citadela, un fost teatru roman cu locurile dispuse in terase inguste si lungi; Decapolis, cu Templul lui Zeus, Catedrala Sf. Teodor
– Stai, stai! Decapolis? Cel mai bine conservat oras roman?
– Da, se pare ca nimeni nu stie – sau putini stiu – cum de a fost atat de bine conservat. De fapt, multe minunatii au nascut controverse si legende tocmai pentru ca nu s-a stiut fie originea lor, fie modalitatea prin care au supravietuit, ori cum au fost construite ori pur si simplu cum au rezistat oamenii aia acolo, lipsiti de apa! Am constatat ulterior ca, de fapt, au stiut sa traiasca. Intr-un fel in care noi, oamenii moderni de azi, am muri de neputinta! Ei bine, daca strabati Autostrada Regelui (folosita mai bine de cinci mii de ani – asta chiar e o minune), ajungi la Petra. Pe drum, te opresti acolo unde se crede ca este ingropat Moise (Muntele Nebo), vizitezi bisericuta franciscana (am fost uluit sa aud ca dateaza din secolul al IV-lea) si am plecat spre Madaba. Am ramas pur si simplu fara grai in fata unei uimitoare reprezentari grafice realizate din doua milioane de piese de mozaic colorat: Ierusalim si Pamantul Fagaduintei.
– Bun, bun. Dar Petra? Faimoasa Petra cu stancile sapate in diverse forme? Femei cu picioare de camila, elefanti? Pivnita sapata la intrare? Camerele familiei imparatului? Cavourile individuale din piatra?
– Tu vorbesti de lucruri lumesti. Eu iti spun adierea. Eu iti povestesc despre ce am simtit, nu neaparat de ceea ce am vazut. Tu ma intrebi de rezultat, eu iti spun despre cum s-a ajuns acolo. Tu ma intrebi despre piatra, eu iti vorbesc despre oameni…
– Da, stiu, dragostea te indeamna…
– Ajungem si acolo. Deocamdata sa-ti spun o chestie: oamenii astia, Nabateenii, erau un trib foarte misterios. Nu exista in tot Imperiul Roman o asemenea arta a muncii cu piatra. Gandeste-te ca ei nu aveau atatea unelte moderne, nu erau specializati in arta in piatra si nici schele nu aveau. Relieful din zona era tot ce aveau ei. Daca treci prin canionul ala lung si ingust (ai grija, urechile acoperite! este foarte curent acolo si, unde nu ajunge soarele – stancile sunt foarte inalte – este destul de frig), vei simti prin toti porii civilizatia aia disparuta in mod misterios in urma cu atatia ani! Vei simti aerul lor, il vei respira si te vei putea intoarce in timp, daca inchizi o clipa ochii! Vei vedea beduinii, cu ai lor asini, vei vedea oamenii catarandu-se pe urme de picioare sapate in piatra, ca o scara in chip de schela, pentru a ajunge la partea de sus a constructiilor (asa s-au nascut Mausoleul Al-KhaznehTezaurul Faraonului, cum o numesc arabii -, si Manastirea Ad-Deir), vei simti apa prelingandu-se pe stanci si adunandu-se in santurile special create pentru a asigura traiul intr-o zona atat de arida, cu doar 150mm de precipitatii pe metrul patrat, anual! Serios acum, doar e o minune a lumii in stanca trandafirie! Nu ai cum sa n-o simti!
– Bine, bine, am inteles. Dar de vizitat Beidha, Mica Petra, Wadi Rum (excursie prin Valea Lunii cu o masina de teren), cazare in tabara de beduni cu corturi, Marea Moarta, toate astea le-ai vazut?
– Te corectez din nou. Le-am SIMTIT cu adevarat pe pielea mea. Am simtit briza in golful Marii Rosii, Aqaba, m-am infruptat vizual cu nesat din regalul in mii de nuante al speciilor de corali, bureti si pesti multicolori, am lasat aerul cald, dat de clima blanda a acestei regiuni, sa-mi mangaie ochii si sa-mi incante sufletul…
– Si? Si marea dragoste?
– Stai… ca am savurat la maxim si momentul El-Maghtas, locul unde a fost botezat Iisus Hristos, pe malul Iordanului. Acolo am simtit cu adevarat credinta, iubirea, seninatatea si parca sufletul meu s-a linistit brusc…lin, fara vreun spasm.
– Acolo ai vazut-o? Zi-mi, ca ma omori cu zile!
Prietenul meu ma privi, de parca acum ma vedea pentru prima data. Tigara ii murise de mult intre degete dar el povestise atat de frumos, cu atata liniste si atata farmec, incat nu credeam ca se va opri vreodata.
– Pe cine sa vad? A, marea dragoste! Nu, pe aceea am cunoscut-o pe campiile insorite ale Umbriei… In Farmecul Umbriei.
L-am privit fara sa inteleg. Umbria?
– Stii… Si se aseza mai bine, comandand o alta cafea. Este destul de insorita, deluroasa, in centrul Italiei. Acolo signoritele au un ten extraordinar de armonios, mangaiat de soarele bland si intelegator ce cuprinde dragastos Perugia si Terni. Stii ca inainte vorbeau umbriana? Nici nu stiam ca exista asta… Acum este doar un dialect, amintind destul de greu de farmecul ala latin din secolul al VI-lea… Nu ai cum sa nu le iubesti…

Si ramase nemiscat, cu privirea pierduta in departare, admirand parca de departe acea zona din Italia Centrala, unde frumusetea locala se imbina perfect cu istoria, operele de arta cu arhitectura, gastronomia deosebita cu gusturile diverse… Toate, intr-un manunchi de oferte turistice intitulate “Farmecul Umbriei”, de care erai invitat sa profiti, oferte marca Christian Tour…
Umbria insemna aterizare la Roma, vizitarea Cetarii Eterne, admirarea atractiilor locale: Santa Maria Maggiore, Colosseumul, Columna lui Traian, San Pietro in Vincoli, Capitoliul, Pantheonul si bineinteles Piata Venetia. Istoria si-a pus amprenta pe acest oras de pe malul Tibrului intr-un mod surprinzator. Monumentele arhitecturale, capodoperele de arta, panoramele uluitoare te fac sa crezi ca natura si-a uitat rolul de – uneori – mama vitrega si si-a inzestrat odorul cu toate calitatile. Roma nu a fost privata de nicio inzestrare, mai ales daca vizitezi Piata Navona sau Fontana di Trevi si simti istoria invadandu-ti intreaga fiinta.
Toate acestea prietenul meu le vedea cu ochii mintii si nu ma indoiesc ca eu nu mai existam in peisaj.
– Si sa nu uiti de Vatican, da? spuse deodata.
Tresarii. Nici nu vorbisem cu voce tare, gandeam doar pentru mine. Cum de stia ce am in cap?
– Vaticanul asta e inima Bisericii Catolice, lacasul Papei, continua el. Stiai ca Papa este ales in Capela Sixtina? Si cele mai importante intruniri tot acolo au loc. Vaticanul asta are zece muzee. Hmmm… Nu m-as fi gandit ca atatea opere de Crivelli sau Rafael, da Vinci sau Caravaggio sunt ascunse acolo. Dar ce sa-I faci? Mariile genii raman in intuneric. Lumina le omoara. Uita-te la mine, ce pustnic sunt… Si unul vicios, inca.
Si-si aprinse o alta tigara.
– Si daca spui Umbria, spui Perugia, da? Obligatoriu. Gasesti acolo hrana spiritual din belsug, mai ales daca esit insetat de cunoastere. Si atunci Catedrala, Biserica Sf. Francisc, Palatul dei Priori sau cascada cea mai mare din Europa, Cascata delle Marmore, cu o inaltime de peste 160 de metri, nu vor mai avea secret pentru tine. La orice colt insa, nu uita sa savurezi cate una din zecile de feluri de cafele aromate, puternice si cu gust bine definit, pentru ca – stii doar – italienii au un cult al cafelei. Si al inghetatei. Si al acelei specialitati repede imprumutate de noi si de lumea intreaga – pizza.

Si al celebrei patiserii marca Perugina (ciocolata si patiseria de aici, cu retete din 1907, te vor incanta cu siguranta). Dar pana la mancare sa nu uitam de simbolul puterii papale in orasul vechi (cel putin pana in 1860) care este Cetatea Perugiei, Rocca Paolina. Aceasta trebuie neaparat vizitata si admirata. Aici te poti odihni. Aici simti puterea lumii catolice intre peretii bine conservati. Aici e rece, curat si liniste. Si aerul parca este rarefiat dar de fapt nu este decat rodul imaginatiei tale, pentru ca te afli intr-un locas extraordinar.
– Si… spre sud ti-ai gasit fericirea?
– La Assisi? Nu, nicidecum desi fiorii nu au lipsit iar bataile inimii au fost mult accelerate. Mai ales cand am vazut Sanctuarul Santa Maria degli Angeli sau Basilica San Francisco. Am dorit insa sa respir aerul curat al unui sat umbrian si am ales Spello, mic dar plin cu biserici, palate si cladiri care inainte erau vile romane. Si mai spre sud am cautat iubirea si am gasit o fosta colonie romana, Spoleto, unde in zilele noastre are loc unul din cele mai importante festivaluri de muzica si arta din Europa, Festivalul celor Doua Lumi. Tot pe acolo am vazut Teatro Romano, Muzeul Arheologic, Piazza della Fontana, Biserica Sant’Ansano si Arco di Druso
Ramase pe ganduri si am crezut ca terminase. Dar nu, prietenul meu se oprise o clipa si mi s-a parut ca oftase usor. Mi-a trecut prin minte ca o gasise acolo, pe undeva, pe aleasa inimii sale. Dar nu, vorbea doar despre Catedrala din Spoleto, cu o vechime de peste opt sute de ani… Dupa ce imi insira calitatile supei de fasole si busuioc umbriene si a etalat cu mandrie ingredientele unei painici care mie mi s-a parut anosta dar care lui ii placuse foarte mult, “tigella”, a vorbit apoi mai potolit despre diferitele feluri de branzeturi. M-a lasat aproape rece, mai ales ca eu nu aflasem esentialul! Urma sa scriu despre calatoria prietenului meu dar el imi oferea doar franturi. Voiam sa scriu despre dragostea lui dar el ocolea esenta. Eu cautam femeia din viata lui, el o ascundea cu maiestrie vederii mele. Mi-a vorbit in schimb, spre disperarea mea, despre Orivieto, cu Catedrala sa gotica si despre cum a poposit cateva ore intr-un restaurant unde a degustat ceva mai multe…. vinuri. Nu l-am intrebat ce a urmat apoi. Oricum nu-si amintea precis.
L-am lasat sa contemple orizontul imaginar.
– Stii, ma gandeam ca as putea fi inclipa asta in Los Angeles… As simti ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu ea.
– Cu cine? Intrebai, in culmea mirarii.
– Cu Tara Soarelui Rasare, cu Japonia, dragul meu. Los Angelesul coincide cumva, latitudinal, cu Japonia.
Trecerea de la insorita Umbrie la Los Angeles si la tara cu peste 80 de vulcani activi mi se paru extraodinar de bizara. Pareau fara legatura.
-Am fugit in intreaga lumea dupa ea, gandind ca undeva imi voi gasi linistea alaturi de ceea pe care mi-o doresc si o caut. Dar inca nu.
Si clatina cu tristete din cap. Parea umil in durerea lui, impacat cu soarta, chiar. Dintr-o data, ridica cu hotarare capul si-mi spuse:
– Ai fost vreodata in Japonia? Ai trait vreodata acele veri calde, ai simtit vreodata acei curenti alternand cald-rece, care dau atata peste in zona aia? Ai simti oare vreodata zecile de socuri seismice din tara asta de unde rasare soarele? Ai imbracat vreodata vestitul kimono sau te-ai gandit vreodata ca tarisoara asta, atat de misterioasa si plina de farmec si de traditii, este aproape la fel de mica ca Vietnamul? Sau ai stiu ca imparatii au privilegiul de a da erei in care domnesc cate o denumire, simbol al perioadei respective si ca, o data cu ei, reincepe numararea anilor? Doamne, cat de limitati suntem noi, restul!
– Si floarea de cires? Intrebai amuzat, pe jumatate batjocoritor.
– Da, si floarea de cires si crizantema si Fuji… toate astea reprezinta Japonia, imi raspunse netulburat.
Il privii cu seriozitate. Omul acesta indragostiti era gata sa-mi arate, din amintiri Japonia. Si, intradevar, iata ce am aflat.
Plecase pe nepusa masa, manat de un dor nespus, catre Tara Soarelui Rasare. La Tokyo, unde aterizase, a vizitat Asakusa si templul Asakusa Kannon. S-a plimbat in gradina Palatului Imperial din Tokyo, a vizitat Meiji Jinja, un sanctuar sintoist închinat memoriei împăratului Meiji si a admirat intr-o plimbare bulevardul Omotesando. La Nikko, a fost uluit de cel mai bogat decorat sanctuar al Japoniei, extraordinarul Complex Toshogu si a facut numeroase fotografii mausoleului Shogunului Tokugawa. Desi era melancolic, plimbarea cu malul lacului Chuzenji-ko de la poalele Muntelui Nantai i-a facut bine, l-a revigorat si l-a pregatit pentru a doua zi, cand a urcat cu telecabina spre varful muntelui Komagatake.
– Si se vedea muntele Fuji, fara gluma. Era maiestuos, inalt si demn si se pare ca din o mie sapte sute si ceva nu a prea mai vrut sa erupa. La Kyoto am vazut Templul Kiyomizu-dera (Templul Apei Pure), Templul Kinkaku-ji (Templul Pavilionului de Aur), m-am plimbat alene prin padurea de bambusi din vestul orasului si am vazut un templu budist zen construit in 1339 de către shogunul Ashikaga Takauji, Templul Tenryu-ji (Templul Dragonului Ceresc).
– Gion-ul l-ai vazut?
– A, da. Gheisele din Kyoto…Cartierul lor este nemaipomenit. Strazi inguste dar bine intretinute, rosul aprins de pe haine, machiajul strident si ochii mici, tenul de portelan si mersul usor, grabit dar atat de atragator al fetelor…
– Ceainariile? Ai gust vestitele ceaiuri japoneze? Il intrerupsei grabit.
– Si cafelele. Ceaiuri aromate si cafele tari. Indrazneata combinatie, nu crezi? Mai ales ca gheisele…, chicoti nervos.
– Si Dotonbori din Osaka? Gastronomia? Apa? Bauturile tari? Crevetii?
– Da. Si Dotonbori, unde gastronomia japoneza este la ea acasa. Si crevetii. Dar mai ales panorama orasului, incantare oferita ochilor de la etajul 40 al cladirii Umeda Sky Building.
Se opri.
– De ce ma intrebi toate astea?
– Mi-ai spus atat de multe si parca nu mi-ai spus nimic legat de povestea ta de dragoste.
Ma ridicai.
– Ce faci, pleci?
– Da, sunt in cautare de miraculos, de frumos si de mister. De frumusete si de dragoste. Se pare ca tu le-ai gasit si le-ai dat o forma noua, straine mie. Ei bine, vreau si eu sa traiesc toate astea. Vreau si eu mister, farmec, implinire, suspans, istorie. Vreau si eu orizont catre care sa alerg.
– Cine e nostalgic acum? ma intreba ironic.

– Am doar 5 ore sa fiu nostalgic si doar cateva minute sa-mi iau ramas bun de la tine. Repede, spune-mi, ce am nevoie? Urgent si necesar.
– Pasiune. Rebeliune. Framantare interioara. Durere si patima.
– Astea le am. Le traiesc deja.
– Atunci du-te, ai toate ingredientele necesare unei calatorii cu trei destinatii. Si nu uita, deschide-ti inima!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018 si Christian Tour
Foto: http://www.cntraveler.com, http://www.pellerin.ro, http://www.handluggageonly.co.uk, http://www.pinterest.com, http://www.italianfoodexcellence.com, www.viadelvino.com, Corina Boitiu – arhiva personala, https://blog.super-blog.eu

Reclame

Autor:

Intotdeauna mi-a placut sa scriu,... sa incerc sa-mi depasesc limitele, sa depasesc orizontul...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s