Arhive

Again!

untitled… Si am revenit!

O revenire usoara, lipsita de spectacol, aproape invizibila chiar.

Si admir peisajul asta de iarna (in acest decor mi-am petrecut o buna parte din vacanta) si ma gandesc cati n-or fi vrut sa il simta pe piele? Cati nu or fi vrut sa inspire cu nesat cele cateva grade cu minus la o altitudine ce se apropie de o mie?

Cati nu s-or fi gandit sa iasa in decor, sa lase in urma parfumul amar al grijilor cotidiene – cel in care ne invaluim cu totii de-a lungul cenusiilor noastre zile – si sa dea pur si simplu un F5 (Super Blog stie!) pentru a-si incarca bateriile de multa vreme obosite?

Ei bine, eu m-am gandit si, spre norocul meu, am reusit performanta de a urca acolo, in Poiana Marului, spre a-mi limpezi gandurile si spre a privi inapoi, in jos, catre maruntele mii de ceasuri gri ce mi-au impovarat ultimele zile ale lui 2016…

photo: arhiva personala

Pe ultima treapta a vagonului pe podul de la Agigea

IMAG0970Ati experimentat vreodata o chestie aparent banala dar de care va era teama pana acum?

Ei bine eu, aparent din motive puerile, am ezitat pana acum in fata unui asemenea gest si nu numai atat. I-am urat si dispretuit pe cei care faceau asta.

Am stat pe scara ultimului vagon de tren ce ma ducea departe de mare… Si asta in miscare. Da, veti zice, si ce-i cu asta?! Mare branza! O tipa un pic sarita de pe fix atarna de bara usii vagonului in deplina inconstienta a pericolului si se bucura de soare si de vantul care-i flutura prin plete!

Exact asa! Imi asum imensa vina de a-mi fi pus in pericol pretioasa existenta stand pe trapta de sus a vagonului care de altfel rula cu viteza foarte mica si m-am bucurat intens in acele clipe cand am inchis ochii in timp ce trenul trecea pe podul de la Agigea!

Nebunia mea nu a durat insa decat o clipa si m-am insapimantat la vederea fiicei mele care vroia si ea sa faca la fel! Parintii servesc drept exemplu asa ca m-am retras cuminte in cuseta mea si am inceput sa coloram….

Gandul si inima mi-au ramas insa la acele clipe de nebunie cand mi-aminteam perfect celebra replica spusa cu atata patima de Leonardo Di Caprio in nu mai putin celebrul film Titanic…

„I’M THE KING OF THE WORLD!”…..

 

foto: www.train-sim.ro

Concediu la mare, amintiri, regrete

4Dragilor, m-am intors dintr-un concediu pe cat de scurt (concediu la mare), pe atat de binevenit si iata-ma din nou pe metereze, gata sa iau lumea in piept, sa ma bat cu toata lumea, sa fiu eu insami, sa lupt, sa dau din coate, sa… tot.

Soarele extraordinar care a dat o stralucire aparte pielii mele, plaja frumoasa, neamenajata din 2 Mai, copiii care zburdau nestingheriti prin valurile marine, albatrosii veseli si galagiosi, cafeaua tare si limonada rece mi-au incarcat bateriile pentru tot anul…

O vizita rapida prin Costinesti (la prietenii mei buni care au turisti la Casa Ancora), o zi minunata pe plaja  din Vama Veche (tot Vama ramane preferata mea) si o salata de icre facute in casa la terasa 2 Mai raman cele trei lucruri pentru care m-as intoarce cu drag oricand la malul marii.

Bineinteles, dupa dorul de familie care mai repede ma atrage acolo unde soarele saruta marea…

Adio, mare, adio, dragi pescarusi, adio vacanta si bun venit munca, griji si probleme!

Adio pana ma reintorc!

Din nou, despre educatia elementara (sau lipsa ei)

self-medicationPai, sa vedeti. Trecui printr-o experienta nu tocmai obisnuita, nu tocmai traumatizanta, nu tocmai rara ci chiar la ordinea zilei. Chiar toate acestea la un loc. Si e dureros tocmai din aceasta cauza.

De fapt este o chestie pe care o vezi aproape in fiecare zi si care denota o carenta de educatie elementara in ceea ce priveste sanatatea. Auto-medicatia. Ideea adanc inradacinata ca orice simptom trece daca iei musai ceva. Pilule. Capsule. Medicamente. Injectii si antibiotice de tot felul. Continuă lectura

De azi nu mai avem Proteveu. Asa. Si ?

Se stie clar (toata natiunea e la curent, nu poti rata o asemenea stire de interes major) ca 11 canale de televiziune apartinand PROTV S.A. au fost scoase, incepand de azi, din grila de programe oferita de Romtelecom (via Dolce). Buuunnnn…

Se vorbeste despre negocieri esuate, despre un abonament lunar la voyo.ro (sa mor daca mi-as lua inca un abonament… la cate am deja), despre cat de siguri se simt protevistii de succesul lor si de cat ii vor regreta abonatii.

Mai vedem.

Iata stirea completa aici.

Obiceiuri dulci si rele (de Craciun)

Dulciurile. Pentru ca la ele ma refer. Si nu ma pot impaca cu gandul ca, desi atat de colorate, gustoare si frumos prezentate, acele bombe dulci sunt prilej de revolta atat pentru stomac, ficat si colon cat si pentru buzunarele cumparatorilor. Si Fereasca Sfantul sa fii vreun pofticios! Macar fii unul cu gusturi bune! Mai rare, dar mai bune!

De pilda, ciocolata. A aparut pe piata la preturi aparent accesibile dar atunci cand o desfaci ai impresia ca acea culoare de ciocolata… este usor pala, ca au aparut cruste cauzate de alternarea temperaturii rece/cald si ca pana si gustul… e unul indoielnic. Adica suspect de dulce.

Apoi, pufuletii cei atat de des pusi in pachetele-cadou oferite micutilor de Craciun (la serviciu, la serbare, prin mall-uri sau mai stiu eu pe unde). Cu arome de pizza, branza sau alte arome, aceste mamaligute pline cu E-uri nu fac decat sa delecteze temporar papilele gustative ale copilasilor si sa ingrijoreze parintii.

Pachetele cu dulciuri ieftine sau cutiile de tablete de ciocolata frumos prezentate, cu mesaj personalizat de Craciun. Si impotriva astora sunt foarte pornita mai ales ca eu am obiceiul (destul de prost) de a citi etichetele produselor, sa vad ce contin….

Ce mai, obiceiuri proaste peste tot. Mai ales de Craciun!

 

Primiti cu Urgenta? Sau sa venim mai tarziu?

Cu sincera parere de rau va anunt decesul bunului simt din Serviciul de Urgenta al Spitalului Judetean din…

Dupa trei ore de stat in picioare (o ruptura musculara serioasa si o fisura a peroneului ne-au facut sa ajungem la portile spitalului), dupa o radiografie care a durat o ora (si asta in regim de urgenta), am constatat cu stupoare ca nu se uita nimeni la noi, la piciorul umflat, la durerea de pe fata sau la coada care se formase in spatele nostru.

Stiti de ce spun „cu stupoare”? Pentru ca respectivii medici de la ortopedie nu faceau decat sa se uite pe fise, sa vorbeasca intre ei, sa-si impartaseasca diverse impresii (fara nicio legatura cu lumea medicala) si chiar sa rada cu veselie cand vreunul mai scotea pe gura cate o perla. Si asta in timp ce o mare de durere isi traia suferinta la usa, ascultand si asteptand… ce?

Rezultatul? Ne-am enervat (piciorul se umflase dupa trei ore de stat aiurea), am solicitat filmul si am plecat. Tot ce am obtinut din partea medicului a fost un sec: „Trebuie sa semnati.”

Mama ei de semnatura! Niciun „Asteptati, veti intra acum” sau „Stati macar sa ma uit pe film” sau un simplu „Sa va dau un calmant macar?” NIMIC!

Si va intreb… unde este bunul simt al medicilor din Urgenta? Intelegem ca nu au perfuzii, injectii, nici macar pansamente sau antitinflamatoare… dar omenia, bunul simt, profesionalismul… unde au disparut? Sau juramantul lui Hippocrate este valabil… doar pentru unii??? Sau l-or fi uitat?

foto: www.genxfinance.com