Arhive

Mai avem oare…

11888018_967005406676526_7790974754544738796_ntraditii? Obiceiuri?

De-ale noastre? Ca-mprumutate avem destule. Nu zic ca nu m-am delectat cand au aparut „imprumuturile” de peste ocean sau ca nu am gustat din licoarea parfumata si amagitoare a unor cutume straine altminteri de mine. Nu zic.

Dar nu vi se pare ca suntem totusi atat de departe – inca – de frumoasele obiceiuri romanesti?

In fotografie, la una din sarbatorile satului…. ale comunei Glimboca. Nedeea.

foto: ariva personala

Mancam romaneste, ascultam romaneste

imagesNiciodata nu mi-a fost rusine ca sunt romanca. Ca apartin acestui neam greu incercat de-a lungul istoriei. Ca vorbesc romaneste si actionez romaneste. Ca apartin unei traditii frumoase si vechi, care a stiut sa-si pastreze nealterat (pe alocuri) farmecul pentru care este cunoscuta si apreciata de cei de peste granite. Portul popular. Graiul dulce. Ospitalitatea. Tara atat de frumoasa. Oamenii atat de deschisi. Mancarea romaneasca atat de gustoasa! Copiii atat de inteligenti intr-o scoala atat de grea! Parintii muncitori si atat de atasati de copilasii lor, asa cum rar vezi prin strainataturi!

Nu mi-am propus sa insir aici calitatile neamului romanesc dar nu m-am putut opri s-o fac pentru ca tinta mea are oarecum legatura cu cele de mai sus. Subiectul pe care vroiam sa vi-l prezint este strans legat de datinile romanesti. Colindele, mai precis.

Ati observat vreodata cu adevarat cat de dulci si frumoase sunt versurile colindelor noastre? Ati ascultat cu atentie? Ati observat cum urechea incearca sa capteze mai bine, gura sa sopteasca, intreaga fiinta sa se lumineze si s-a intamplat sa simtiti un fior adanc in inima? Atunci ati ascultat cu foarte mare atentie versurile!

Am avut ocazia de curand sa participa la o slujba foarte frumoasa in satul meu. Inaltatoare, divina, aceasta slujba ne-a cuprins pe toti in caldura ei binefacatoare si ne-a facut sa fim, macar pentru o clipa, mai intelepti, mai buni, mai darnici si mai cuminti.

Colindele care au incheiat aceasta slujba au fost extraordinar de frumoase si cu totii am fost de acord ca slujba religioasa a fost una din cele mai inaltatoare.

colindatorLa masa care a urmat insa nu a mai fost la fel. Fiecare romanas – cu nasul in farfurie – nu mai auzea colindele, nu mai asculta cum s-a nascut Iisus, cum vin copiii dupa mere si nuci, cum ninge puternic iar Maica Sfanta nu are scutece pentru copil. Nu. Auzeau, vedeau, simteau prin toti porii numai mancarea oferita de preotul satului. Vinul, bucatele bune, de post, prajiturile alese si diverse au constituit un moment mult mai delicios decat colindele cantate cu drag de elevii seminaristi. Ba mai mult. Vacarmul general, nebunia care a cuprins intreaga adunare la ospatul dat gratuit, linsul farfuriilor si batutul peste burta in chip de satisfactie au dat o nota amara acelei zile care trebuia sa se incheie mirific. Nu am vazut niciun obraz rosu la auzul atator cuvinte frumoase cantate, nu am vazut pe nimeni infiorandu-se sau macar pe cineva tacand atunci cand tinerii colindatori, vorbind despre Nasterea Domnului, cantau cu pasiune pe mai multe voci.

Nu au contat decat mancarea, bautura, desertul. S-au ridicat mai apoi, au multumit frumos si au plecat. Elevii au ramas sa cante…. cui? Intr-un tarziu au plecat si ei. Nu mai era nimeni sa-i asculte, nimeni sa le auda cantecele, nimeni sa-i aprecieze, nimeni care sa le zica: „Bine ati zis-o, baieti! Felicitari! Si multumim pentru acest moment! Si sa fiti fericiti! Sarbatori cu bine!”

Nimeni.

 

foto 1: http://www.madonagalati.ro

foto 2: http://www.casutacopiilor.info

Graba, noul guvernator

indexAm constatat in ultima vreme ca nu mai am rabdare sa citesc o carte. Am ales cu grija un volum din biblioteca, m-am asezat confortabil pe fotoliul meu frumos tapitat si m-am pregatit de o lectura reconfortanta, mai ales ca incepusem cartea in urma cu cateva saptamani iar firul povestii promitea sa fie cel putin interesant…

Dupa o vreme mi-am dat seama ca saream randuri intregi, ca mintea imi fugea aiurea, ca uitam pasaje imediat ce le citeam si nici macar nu ma deranja asta. Cu toate acestea, am continuat sa parcurg cateva pagini. Acelasi rezultat. Graba… strica totul.

M-am gandit serios la motivele pentru care actiunea unei carti, genul meu preferat chiar, nu ma mai atragea. Privind retrospectiv la orele intregi din tineretea mea cand ba savuram o carte ba o parcurgeam in cateva ore, ma cuprinde tristetea constatand actuala mea lipsa de interes fata de orice volum din biblioteca.

Cine a luat locul cartilor? Si cine se autodeclara vinovat? Ei bine, revistele mondene. Stirile online. Barfele ieftine auzite pe strada. Zvonurile. Informatiile pe jumatate trunchiate, rostite cu aceeasi jumatate de gura de oameni scarbiti de o realitate cruda.

Si ma intreb: nu tot cartile sunt refugiul????

Atungi de ce tot fug de ele? Oare fugim impreuna?

foto: http://www.yoganonymous.com

Aspirina vegetala

salciePana de curand nici nu am stiut ca exista asa ceva. Aspirina vegetala. Citind mai bine prospectul unui asemenea produs, am aflat urmatoarele chestii care mie mi s-au parut foarte interesante:

Extractul de coaja de salcie (Salix Alba) cu minim 25% Salicina dau un veritabil remediu pentru migrene, ajutor de nadejde pentru aparatul cardiovascular, fiind cunoscut si pentru faptul ca reduce frecventa si intensitatea durerilor osteo-articulare.

Continuă lectura

Muntele Mic, un munte cu pretentii mari!

DSC07750Noi, romanii, suntem inventivi. Inventivi tare. Originali pana la sange, ca sa zic asa. Cine beneficiaza de aceasta originalitate, depinde de caz. De multa ori insa noi, ceilalti care nu nu avem idei chiar atat de bune si nici inspiratia unei replica de moment, avem de pierdut.

Am fost pe Muntele Mic. Care de fapt e tare mare si frumos, nins si viscolit cat cuprinde iar peisajul de-ti taie rasuflarea.

Am intalnit oameni inimosi. Care stiu sa fac turism, atat cat le sta in putere. Telescaunul, despre al carui traseu se spune ca este cel mai lung din Europa, te tine in loc timp de 40-50 de minute, asta daca ai norocul sa nu se intrerupa curentul pe drum. Caz in care iti strangi patura mai tare pe langa tine si astepti, cu rabdarea  de rigoare (indicata sau nu de temperatura care de multe ori coboara sub 10 grade), sa se reia traseul si incerci sa nu atingi barele de fier, ruginite si peticite pe alocuri. Pai da, peticite, ca in fiecare marti are loc revizia intregului sistem. Se tin oamenii de treaba la telescaun!

Responsabilii de la acest telescaun sunt insa tare amabili. Pun pe tine cate paturi vrei iar daca ai copil mic cu tine ti-l infasoara sarmaluta, suplimentar. Cu grija, fara sa se grabeasca, acesti oameni isi fac datoria cum se cuvine. Iar daca vantul ne-a impiedicat sa coboram de pe munte doua zile mai tarziu iar ca urmare telescaunul nu a putut fi pornit, acesti oameni au asigurat cu masinile 4×4 coborarea in conditii de siguranta. Din nou precautii pentru copii, viteza redusa, prudenta maxima si amabilitate. Fara sa le platesti ceva in plus.

DSC07752In statiune insa se schimba treaba. Paleta coloristica este foarte bogata aici. De la cei care asteapta sa ciupeasca cate un banut pentru un oricat de mic ajutor pana la cei care refuza orice fel de plata pentru aceleasi servicii, cu totii fac parte din peisaj si te lovesti, vrand-nevrand, de ei. Depinde de noroc.

De pilda, monitorii de schi. Desi atat de capabili si bine pregatiti, acesti baieti ba te scutura grozav de bani, ba te fac sa astepti minute in sir in frig (“Mananc, nu vedeti?! Asteptati!”) si uneori chiar uita sa vina sa te initieze in tainele acestui minunat sport de iarna.

Apoi mancarea la pensiune. Desi aceste unitati turistice nu sunt de cinci stele si nici nu au pretentia sa ajunga atat de sus, mancarea servita acolo este grozava. Mananci ce vrei, comanzi ce iti este pofta si pleci cu buzunarul gol. Of!

Am constatat insa cu surprindere ca sunt si unitati care stiu sa faca turism, care te asteapta si-si ofera serviciile la preturi reduse, atat cazarea cat si masa fiind oferite la tarife obisnuite, uneori aplicandu-se chiar reduceri la ambele servicii.

Cu snow-mobilul se schimba insa treaba. Toate sunt scumpe, inchirierea unuia ajunge chiar la 500 lei/ora si asta chiar mi s-a parut extraordinar. De enervant. Noi insa am avut norocul sa dam peste un monitor de schi care s-a oferit sa ne plimbe putin pe platoul muntelui. Ne-a dus de colo-colo timp de aproape  o ora si, cand a venit timpul sa platim, baiatul s-a eschivat. Nici nu stia cat sa ceara. “Cat vreti dumneavoastra.”

I-am intins 30 de lei si nici nu a vrut sa auda, a zis ca e prea mult.

Ce ti-e si cu romanii astia! Au o imaginatie, sunt atat de speciali si originali, inventivi si… si ce mai vreti? Ziceti si voi, nu suntem noi un popor extraordinar???

Foto: arhiva personala

Filarmonica de Stat Arad si o seara de balet sau „Hrana pentru minte si suflet”

DSC07853Azi nu am chef sa fiu obiectiva. De fapt sunt foarte rar asa cum trebuie sa fie un jurnalist adevarat dar azi nu sunt unul din cei adevarati, sunt unul din cei care gandesc cu inima, cu tot sufletul si care-si lasa intreaga fiinta sa judece, fara aprobarea mintii si a ratiunii…

Am fost la un spectacol de balet. Nu am vazut eu multe spectacole de acest gen la viata mea dar a fost suficient numai unul, bine pus in scena, bine acompaniat si asezonat cu aplauze minute in sir pentru a-mi da seama cat imi lipseste o asemenea hrana. Cat ne lipseste noua, tuturor celor care macar o data am tresarit la un accord al unei viori, al unei harpe magice sau la semnul unui dirijor…

Filarmonica de Stat Arad a oferit aradenilor un spectacol de zile mari iar balerinii de la Opera Nationala din Timisoara au interpretat Lacul Lebedelor si Frumoasa Adormita pe acordurile unei muzici pe care numai aceasta orchestra o putea realiza.

Adulti si tineri deopotriva, copilasi sau pensionari au fost de fata la acest eveniment si nu a fost unul, chiar daca avea doar doi anisori, sa nu aplaude, sa nu se ridice in picioare sau sa nu traiasca cu sufletul si cu ochii intregul spectacol.

Incantata fiind de spectacolul de pe scena si delectandu-mi inima ascultand Orchestra Simfonica interpretand cu maiestrie, profesionalism si daruire arii deloc usoare, privirile mi-au fost atrase de sala imensa, superba prin arhitectura si vechime si am tresarit puternic. Cum se poate ca aceasta minunata sala, cuib al tuturor actelor de cultura care hranesc spiritual un intreg judet si care a dat lumii atatea talente muzicale recunoscute, sa nu se bucure de o reala apreciere din partea celor care o administreaza?

Cautand cu infrigurare pe site-ul Filarmonicii de Stat Arad, am gasit cateva submeniuri care m-au intrigat. La “Sponsorizari si donatii” am avut neplacuta surpriza sa constat existenta unui… spatiu gol. Adica nu exista sponsorizari si nici la donatii nu s-au prea inghesuit iubitorii de arta si frumos. Sau cel putin aceste informatii nu sunt consemnate pe site. Sala nu a mai fost renovata de foarte multa vreme iar scaunele originale au fost scoase, locul lor luandu-l banalele scaune office, deloc prezentabile, pe care sunt lipite hartii cu numere. Pai unde suntem? La birou, ascultandu-l pe seful cum canta? Nu, suntem intr-o institutie de cultura si nu una oarecare ci chiar la Palatul Cultural al municipiului Arad.

Sunt cu atat mai contrariata cu cat publicul in seara de balet a fost unul numeros iar aprecierile la nivel inalt. Sa ne limitam doar la atat? Sa aplaudam si sa plecam?

Pacat ca atata cultura se duce pe sambetei intr-o era cand avem atata nevoie de o asemenea hrana, de factura sanatoasa, care sa ne fereasca de ispitele unei muzici de calitate indoielnica!…

Foto: arhiva personala

DSC07812 DSC07825 DSC07826 DSC07827 DSC07828 DSC07829 DSC07830 DSC07834 DSC07835 DSC07836 DSC07846 DSC07851 DSC07853

Cine e Aradeanca?

simonaScris cu litera mare, fireste. Pentru ca este o marca. Un brand care ar trebui sa fie international. Si care abia mai e national.

Ipiticnfiintat in anul 1948, atelierul de papusi care avea sa devina  peste 11 ani fabrica de papusi Aradeanca prinsese deja contur si se bucura de foarte multe comenzi atat in tara cat si in afara granitelor. Un timp aceasta fabrica a mers excelent, multitudinea de modele de papusi create acolo bucurandu-se de o mare popularitatea in randul fetitelor.

duckRaportul calitate-pret fiind unul echilibrat, nu urma decat ca aceasta minunata fabrica din Arad sa isi extinda teritoriul si productia. Desi s-a bucurat in ultimii ani de sprijinul Nadiei Comaneci (una dintre papusi purtandu-i si numele), desi aceste minunate jucarii au fost in continuare cautate, castigand un timp razboiul cu marcile straine care acum invadeaza piata de jucarii, aceasta fabrica romaneasca a intrat in insolventa si… nu se stie ce se va intampla cu ea.

aradeancaAvand un numar minim de angajati si incercand sa produca si altceva (cum ar fi decoratiunile-figurine de gradina sau alte accesorii), „Aradeanca” se afla in situatia periculoasa de… a disparea din peisajul industriei usoare romanesti. Si pacat. Mare pacat.

foto: www.aradeanca.ro