Imi aduc aminte cu mult drag de o conversatie – mai mult decat agreabila – avuta in urma cu ceva vreme cu doctorul Cristian Furnica, medic psihiatru de renume in judetul Arad. Pe vremea aceea este un barbat inalt, uscativ, cu voce domoala, privire clara, gesturi calme si cuminti dar o atitudine atat de diferita de toate aceste caracteristici fizice! Am cautat multa vreme, prin toate cutiile si in toate cotloanele inregistrarea acestei convorbiri insa nu am mai gasit-o niciodata. Sper doar ca, peste ani, sa mai am ocazia sa revad – cu mare, mare placere, sunt convinsa – acel chip cuminte care trada insa atata zbucium interior!
L-am intrebat la un moment dat ce crede despre copiii din ziua de azi, l-am rugat sa-mi zica cate ceva despre temerile lor, despre calitatile pe care le-a observat la cei mai multi dintre ei dar, mai mportant, ce asteptari aveau acesti copii de la viata. Din tot ce mi-a raspuns dansul am retinut cateva aspecte care pe mine m-au impresionat si pe care as dori sa vi le redau, atat cat imi amintesc, in randurile de mai jos.
Copilaria de azi are alta culoare decat cea de ieri. Chestie de nuante, am zice. Si totusi si chestie de fond. Copilul din ziua de azi este un mic adult (chiar si cartile de specialitate zic asta) dar , cu toate acestea,… sunt multe lucruri pe care doar un copil le poate simti, sunt trairi pe care un copilas le are in mod absolut unic, sunt lucruri de care se teme si care ar putea fi de neinteles pentru un adult… Sunt lucruri pe care copilul le spune sau nu le pune. Cele mai multe raman in sufletul sau, ascunse tainic, zavorate cu mare grija, de teama ca un adult le-ar aduce la lumina si nu le-ar intelege. Si atunci s-ar prabusi intreaga lui lume de copil. De pui nepregatit pentru viata. De ingeras ce simte ca lumea este mult prea aspra pentru ca el sa-si intinda deja aripile. In zbor prea curand pentru un porumbel prea fragil.
Missy Ver 