Salina de la Praid. Sanatate, frumusete, turism adevarat. Pensiunea “La Izvor”

Evadand din tumultul vietii cotidiene si cautand linistea si multbinecuvantata si de toti cautata sanatate, am inceput periplul cautarilor unei pensiuni turistice care sa dea acel sentiment ca sunt acasa si ca sunt si turist in acelasi timp. Praid a fost alegerea noastra datorita beneficiilor pe care salina aflata la 120m adancime ni le ofera prin speleoterapie si climatoterapie, practic prin inhalarea aerului din mina. De la inceput s-a dovedit faptul ca aceasta mina de sare de la Praid este mai mult decat benefica pentru afectiunile noastre  respiratorii si ne-a mai furnizat si o grozava pofta de mancare. Somnul ne-a fost odihnitor, zilele, desi ploioase, extrem de frumoase si relaxante, mancarea grozava si cazarea minunata.

De ce mint vedetele?

Fiindca imi plac revistele mondene (si aici ma refer doar la cele mai bune, nu cumpar toate barfele deghizate ieftin in reviste de calitate), nu ezit sa le citesc din scoarta in scoarta pe cele care ma atrag cel mai tare. Partea mea favorita sunt interviurile. Si nu pentru ca m-ar interesa chiar ce viata duce unul sau altul ci tocmai pentru ca vreau sa observ cum si-o zugravesc ei in prezenta reportofonului si a blitului.

Ce am constatat?

Despre bunici si Nikon CoolPix S2600

“Fetito, vino mai repede, mi-e tare sete!”

“Vin, bunico, acum vin!” si dadui buzna in camera.

O gasii pe bunica asa cum o lasasem, intinsa pe spate, cu ochii privind fix spre tavan, de parca ar fi privit intr-un trecut pe care si-l dorea mult mai aproape si pe care il prefera viitorului incert.

“Fata draga, nu am chef de poze…. arat atat de rau… Sunt atat de bolnava, de satula de viata si de nepasatoare in tot ce priveste traiul fara bunicul tau…”

Canta cu Antonia la Galleria Arad!

Ai chef de putina distractie? Sau de mai multa? Nu te-ai mai relaxat de multa vreme si vrei sa faci ceva nebunesc? Sau pe toate in acelasi timp? Lasa-ti stresul acasa si vino la mall! La Galleria Arad, saptamana viitoare! Pun pariu ca te-ai intrebat, macar o data, cum ar fi sa stai cu Antonia pe aceeasi scena si sa si cantati la acelasi microfon! Pe aceeasi melodie!

Ce-ar fi sa incerci?

campusarad.ro iti da mai multe informatii!

 

sursa foto: www.campusarad.ro

 

Automedicatia, arma cu mai multe taisuri sau “Medicamentele nu sunt bomboane”!

De cate ori nu am intalnit oare parinti care, documentati fiind, nu au luat in propriile maini viata copilasilor lor si au hotarat destinul acestora? De cate ori o mama sau un tatic, bine intentionati de altfel, nu au hotarat singuri viitorul celor pe care il iubesc mai mult decat lumina ochilor? De foarte multe ori.

Ca ii alegi facultatea la care va merge sau cursul pe care il va urma, ca stii mai bine ce i se potriveste, dansul sau inotul, ca iti place tie muzica populara in detrimentul gustului copilului pentru cea hip-hop sau ca ii hotarasti tu, ca parinte, prietenii pe care sa si-i faca sau chiar sa ii stabilesti medicatia, ei bine, toate acestea sunt eronate.

Din suflet de copil

Ramasese singur. Tot zbuciumul, tot vacarmul si toate vorbele grele pe care le auzea prin usa disparusera iar binecuvantata liniste le luase locul. Se aseza trist la birou, isi lua fata in maini si reflecta. Ochii albastri, inecati in lacrimi, obrazul tras, tremurul bratelor si intreaga sa fiinta insasi aratau cat de mult suferea si cat de tare si-ar fi dorit linistea. Pentru ca era un copil trist, a carui viata aparent fericita fusese zguduita din temelii atunci cand isi auzise pentru prima data parintii strigand unul catre altul, aruncandu-si vorbe grele si gesticuland larg, pentru a-si sublinia punctele de vedere.

In sfarsit, spatiu! Start la decorat!

Dintotdeauna am suferit din lipsa spatiului in care sa-mi desfasor nestingherita activitatea. Si prin asta nu vreau sa spun ca imi doream o adevarata hala in care sa fiu fericita, ci un locsor, mirific prin simplitate, in care fiecare lucru sa-si gaseasca culcus, fiecare colt sa reprezinte ceva si fiecare perete sa aduca a iubire…

Din fericire pentru mine si pentru ca m-a binecuvantat bunul Dumnezeu cu sansa de a poseda una bucata sot gospodar, mi-am vazut visul cu ochisorii mei avizi sa-si plimbe privirea pe metri intregi de locuinta. Ne-am facut o casa.

Eu, politistul, rujul si semaforul

Sunt o tipa cocheta. Una din milioanele de fete din lumea intreaga care se trezesc dimineata avand o singura intrebare in cap: “Cu ce ma imbrac azi? Ce sa asortez la ce?” Cu chiu cu vai am reusit sa trag ceva pe mine, dupa cele doua ore de rigoare in fata oglinzii, murmurand la final total nemultumita: “Aiurea de tot!”

Cand insa am iesit de la stilist, de la manichiurista si de psihoterapeut, eram total schimbata! Hotarata sa ma bucur de viata! Pentru ca, asa cum m-a sfatuit al meu confesor, trebuia sa zambesc, sa fiu fericita si sa nu las pe nimeni sa-mi strice clipa de fata! Si iata-ma in trafic, incercand cu disperare, la un semafor care se incapatana sa ramana rosu, sa-mi trasez cu creionul linia buzelor, in oglinda din dreptul soferului. Cu coada ochiului vad ca, oprit in dreptul meu statea la volan un individ care ma fixa insistent. “Dragutel, tinerelul!…”

Un prieten aiurit

“Se pare ca vin vremuri aspre”, murmurai eu intinzadu-ma dupa ceasca de cafea.

Fierbinteala licorii ma surprinse neplacut.

“Vremurile ca vremurile, VREMEA sa fie frumoasa, altfel nu vad cum as putea sa o cuceresc pe aleasa inimii mele pe ploaie. As alege Parisul, cum isi doreste ea, dar nu vreau sa imi formulez cererea printre stropii francezi, fie ei si estivali…”, isi exprima temerile bunul meu prieten.

Pe cine sa votez?

Cu alte cuvinte, ma voi duce la vot si voi aborda o pozitie demna, de parca as sti sigur de fac, in fata urnei cu buletine. Nu ca nu as sti precis care sunt candidatii sau ce le poate mintea, dar in ultima vreme si, in lumina ultimelor vremuri, practic ai de ales intre una bucata primar asezat strategic pe scaunul de edil, cu mainile infipte adanc in… dosare si prins bine de mobilier (si de functie) cu lanturile preferintelor (al pilelor), al simpatiilor si al naivilor (astia din urma suntem noi) pe de o parte si un asa-zis cunoscator al treburilor orasului/comunei/satului, un ochi critic si o mana pusa pe fapte mari de cealalta parte.

Dar unde e tineretul? Schimbarea? Noile mentalitati? Curajul si taria de a spune “Nu mai vreau asta”? Unde?

 

sursa foto: countingpotatoes.blogspot.com