Sa ne mobilizam pentru Ruxandra!

Dragi oameni buni, dragi oameni frumosi,

 

Mi se rupe inima cand vad sufletele chinuite de timpuriu. Sufletele care inca nu au inteles ce inseamna viata cu adevarat, cate minunatii ascunde ea si cum asteapta sa fie descoperita.

Si imi sterg lacrimile si zic: gata cu plansul!  E timpul sa ne suflecam manecile si sa ne apucam de treaba! Sa punem umar langa umar, sa stangem maini, sa alinam, sa simtim ca am facut ceva cu viata noastra, cu calitatile noastre, cu toate insusirile de care la un moment dat ne si simtim raspunzatori!

Sa adunam oameni, sa incalzim inimi care au putere mare de a iubi, sa dezghetam suflete si sa ne deschidem mintile astea incuiate intre telefoane, indeletniciri ieftine, treburi marunte si de cate ori inutile! Sa facem ceva!

Eu am inceput prin a scrie pentru aceasta fetita minunata, ai carei ochi (priviti si voi!) exprima atata frumusete si inocenta!

„Banca de scutece”, un proiect extraordinar, marca Cetatea Voluntarilor din Arad!

„In urma cu o luna am dat viata unei idei mai vechi de a avea in permaneta un stoc nelimitat cu obiecte necesare copiilor abandonati la sectia de pediatrie 1 din Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad ! Asa s-a nascut campania umanitara „Banca de Scutece Arad„. La inceput nu  am crezut ca vom reusi sa umplem cosurile amplasate in Magazinul Real Arad ! Astazi la 4 saptamani distanta avem nevoie de o incapere mare unde sa depozitam multimea de scutece, servetele, haine si produse de igiena! In incinta magazinului care ne gazduieste campania avem aranjata „banca” si ne gasiti acolo!!! Multumesc, Vlad Izabela, ca ai inteles ideea noastra si impreuna am dat viata acestei campanii! Astazi, impreuna cu voluntarii nostri, am aranjat cu drag si bucurie lucrurile bebelusilor in „banca” ! Va asteptam ! „

 Asa graieste pe limba ei – o limba a dragostei, a daruirii si a solidaritatii – Ana Maria Nyeki, fondatoarea si presedinta Clubului Voluntarilor din Cetatea Aradului. Si o graieste bine. E ambitioasa, perfectionista, sigura pe ceea ce face si, ghidata de scopul pe care numai o inima mare ti-l poate insufla, merge inainte, dand din coate, facandu-si loc catre inimile oamenilor, de multe ori greu de induplecat.

Neobosita, Ana Maria, cu inconfundabila voce hodorogita, dar plina si hotarata, alearga printre copii. Se regaseste in mijlocul lor, are grija de ei iar clubul ei ii responsabilizeaza. Ajuta cu mii de maini si daruieste cu mii de suflete. Pentru ca piticii ei, ajutoarele cu varste cuprinse intre 1 si 18 ani, muncesc cu adevarat, cot la cot cu ea.

 

Desi tanara, Ana Maria are un suflet mare, mare de tot si rezoneaza cu suferinta, de orice natura ar fi ea si orice varsta ar avea. Suferinta incepe uneori de la nastere, cand suflete nevinovate sunt abandonate in maternitate si lasate in voia Domnului. Atunci Ana, secondata de Anca Korponai si de Monica Morovan, vin intr-un suflet si dau o mana de ajutor Domnului, cu bratele incarcate, cu zambetele calde si inimile pline de iubire. Pline de iubire pentru micutii abandonati si de revolta impotriva sortii…

 

 

 

 

 

 

 

Alteori suferinta inseamna nevoi la orice varsta. Si atunci Ana isi aduna din nou fortele, micii voluntari si voluntarii mari si fac front comun impotriva saraciei. Undeva o gradinita nu are peretii zugraviti, in alta parte spitalul se lupta cu lipsa dotarilor minime, intr-un colt al Aradului o familie doarme in vana iar altundeva doi batrani dorm pe trotuar.

Banca de scutece (despre care puteti afla mai multe informatii si de aici) reprezinta cel mai recent proiect dar vine din urma un altul, de care vor beneficia micutii bolnaviori de la Spitalul Clinic de Urgenta Arad. O ludoteca, dotata cu cele corespunzatoare petrecerii timpului in mod agreabil de catre copii, reprezinta o alta ambitie a Anei.

Vom reveni cu detalii, de indata ce voi smulge de la inculpata informatii proaspete.

foto: Cetatea Voluntarilor din Arad

 

 

Cea mai mare inima umana, de Ziua Internationala a Bolilor Rare

Peste un million de romani sufera de boli rare. Pentru ei, Clubul Voluntarilor din Cetate va strange 6000 de oameni care vor face sa bata cea mai mare inima umana, de Ziua Internationala a Bolilor Rare, aflata in Romania la a IV-a editie.

Desi inceput ca eveniment european (Organizația Europeană pentru Boli Rare – EURORDIS), cu timpul, intreaga suflare mondiala a aderat la sustinerea cauzei pacientilor care lupta impotriva maladiilor ce le face imposibila desfasurarea in conditii normale a existentei. Astfel, Ziua Internationala a Bolilor Rare a ajuns sa se desfasoare in toata lumea cu toata forta, dedicandu-se astfel timp, suflet si resurse nebanuite atat din partea celor vizati cat si a publicului larg.

Obiectivul principal al celebrarii acestei zile sunt sensibilizarea publicului larg, reunirea pacientilor cu medicii, cercetatorii, industria farmaceutica, atentionarea publicului cu privire la gravitatea acestor boli, cautarea unor solutii pentru ca si bugetul alocat tratamentului, diagnosticarii la timp si a eficientei participarii umane sa fie prezent si in conditii financiare acceptabile.

Copiii, lipsa la apel!

Strazi pustii, drum curatat, uscat ca-n palma sau cel mult ud pe alocuri, porti incuiate (atentie! nu inchise, ci incuiate pur si simplu), case incalzite strasnic (ca asa se poarta la romani, 30 de grade in casa cand afara sunt minus cateva), animale stand cuminti prin curti goale, caldari cu apa inghetata pe jumatate, stresini aplecate sub greutatea stratului de zapada, antene parabolice curate cu grija de proprietari (doar nu putem sta fara televiziune, nu? si fara cele peste 59 de canale oferite de nu stiu cate firme de cablu), ici colo cate o femeie zgribulita umbland pe la magazin dupa un Bors Magic (borsul ala de tarate este deja istorie desi Internetul vuieste de retete de slabire/detoxifiere cu ajutorul acestei licori iar prepararea ciorbelor cu ajutorului ei ne este intrucatva straina)… Si niciun copil. Pe nicaieri.

Unde sunt liotele de copii de ieri care alergau, se jucau, faceau derdelus, isi intreceau saniile si intrau in casa la lasarea intunericului cu izmenele bocna? Va zic eu unde sunt. Stau prin case si se bucura ca scolile sunt inchise. Stau in casa si isi testeaza noua tableta. Stau in casa si, cuibariti langa foc, se intreaba de ce nu le-a adus anul Mosul niscaiva smartphone-rui noi sau stau prin paturi calde si butoneaza telecomenzile…

Am iesit cu sania, grabiti sa ne jucam ca-n vremurile de demult dar ce sa vezi? Copiii, lipsa la apel!

 

La colt cu voi! Profesori!

Citind un articol a carui sursa o reprezinta agentia de presa Mediafax si care a fost preluata de unul din posturile de televiziune, am ramas perplexa vazand unghiul din care este abordat subiectul.

Dupa cum veti vedea citind articolul aici, profesorilor li se impun anumite sanctiuni in cazul in care dau afara copiii de la ore, ii tin in picioare sau aplica alte pedepse care umilesc un copil.

Bun. Nimic nou, inuman sau agresiv pana aici. Si nici surprinzator. Intrucat stim cu totii ca dascalii de ieri nu mai sunt ca cei de azi iar celor de azi le este dat sa faca fata unei generatii cu mult diferita fata de cea cu care aveau de-a face profesorii de ieri.

Ma roade insa cand vad ca se aplica in cadru legislativ sanctiuni pentru efectele (pentru ca asta sunt sanctiunile pe care le aplica aprofesorii, simple efecte ale unor fapte comise de elevi sau studenti – fapte deloc pozitive) pe care tot aceste cadre didactice (si alti elevi martori la eveniment) sunt nevoite sa le suporte.

Nimeni nu zice sa nu pedepsesti un copil care nu e atent sau al carui vocabular lasa de dorit chiar in timpul orei. Nimeni nu zice sa nu fie mustrat sau atentionat. Dar ce te faci cand acel copil sare calul, cand practic da buzna in mijlocul cursului, isi tranteste cartile pe masa, ridica picioarele ostentativ pe aceeasi masa si-si scoate ultima generatie de iphone, butonand de parca ar fi in Gara de Nord?? Ce te faci atunci tu, ca dascal? Ii spui BRAVO? Sau faci ca un bun prieten al meu, profesor care, vazand un atare student, intrerupe cursul si spune: „Domnule student, te rog sa ma scuzi ca am intrat la curs inaintea dumitale!”

Chiar asa, oameni buni?

Eu zic totusi ca acest cadru legislativ putea fi un pic mai generos cu hartia si cu ideile si o asemenea problema merita mai multa atentie. Citind, am ramas cu impresia ca acesti profesori sunt contravenienti care trebuie panditi si carora li se va vana orice miscare, greseala, gest si vorba care nu se supun legii. Ce fel de educatie inseamna asta? Si cu studentul/elevul cum ramane? Cat credit va acorda el oare Regulamentului de Ordine Interioara care exista in orice institutie de invatamant? Cum il respecta el?

Raspundeti, voi, dascali sau voi, elevi! Sau voi, parinti care de cand va invatati copiii sa mearga si sa spuna multumesc, sunteti cu ochii pe ei! Sau nu mai sunteti de cand copilu’ a intrat in clasa 0 si are mobilul la el?

foto: http://www.jimwrightonline.com

Petreceri autentice si cu bun gust

Simplu si frumos. Distractie si modestie. Muzica buna si aleasa. Aleasa si culeasa cu grija pentru o petrecere de copii cu varste cuprinse intre patru si zece ani. Ati mai vazut o petrecere aniversara unde sa se cante si sa se danseze pe muzica populara? Eu cred ca sunt foarte putini copiii care prefera sa joace banateneste (sau pe muzica dobrogeana sau moldoveneasca) la un chef numai al lor. Si totusi exista si asemenea copii pe lume si ma bucur ca am reusit sa particip la o asemenea intrunire cu flori, tort, baloane colorate, muzica populara, rasete, joc si joaca. Adica fara mol, animatori costumati in animalute care mai de care, tort cu poza copilului si confetti.

foto: http://www.copilul.ro

Priveste intai copilul! – o campanie marca UNICEF

Am scris acum catva timp despre o mana de mamicute tare harnice si inimoase, a caror inima plina de iubire se revarsa si asupra copiilor mai putin norocosi si care incearca din toate puterile sa ajute. Strang hainute, bani, rechizite scolare (au acum o campanie atat de frumoasa, inainte de inceperea scolii!), se intalnesc saptamanal, se mobilizeaza si incearca, asa cum pot ele, sa ajute copilasii nevoiasi, poveniti din familii sarace sau destramate sau chiar copii orfani…

Har, experienta si inteligenta sau Zamfi, o educatoare atipica

Nici macar nu stiu de ce spun “atipica”, intrucat nici nu cred (sau ma incapatanez s-o fac) ca exista o educatoare tipica. Sau un tipic de educatoare, ca sa zic asa. Exista insa oameni care ies din tiparul functiei lor, din acel normal pe care te-ai astepta sa il regasesti in caracterul unui om dintr-o anumita categorie sociala sau care se invarte in anumite cercuri. Sau care lucreaza cu un tip aparte de oameni. Cum sunt copiii.

Educatia muzicala a copilului

Nu pot spune, din nefericire, ca am o educatie muzicala prea bogata. Ureche muzicala insa am, voce am si din aia (timp de cativa ani am facut parte din trupa unui teatru de revista) deci pot spune ca lumea artistica nu imi este chiar straina.

De la o vreme chiar am inceput sa frecventez si sa gust concertele pe care Filarmonica Arad le ofera iubitorilor de muzica buna in fiecare joi.

Daca sunteti interesati, programul Filarmonicii il gasiti aici.

Despre altceva vroiam sa vorbesc. Despre educatia muzicala a copilului. Asa cum un copilas invata sa vorbeasca fara a face dezacorduri sau greseli gramaticale majore, tot asa se naste si cu ureche muzicala. Nu stie nimeni cum si de ce. Insa Anne Bacus, o cunoscuta scriitoare franceza, zice ca o fetita sau un baietel trebuie inca de la varsta frageda sa faca cunostinta cu lumea muzicii. Ca sunt cantecele pentru copii, ca e muzica clasica sau moderna, toate il vor face sa tresalte de bucurie, nu il vor supara niciodata si chiar va invata sa redea, de cele mai multe ori singur, note muzicale si chiar pasaje intregi in mod corect.

Poate nu as fi pus mare pret pe toata informatia asta daca nu as fi vazut cu surprindere cum micuti de trei-patru ani stand linistiti si gustand muzica la concerte simfonice!

Voi ce ziceti? Este educatia muzicala a copilului  (vorbim de muzica buna) un lux?

 

foto: http://www.momitforward.com

Pentru alte suflete, cu dragoste

Ei bine, puterile supraomenesti nu ma caracterizeaza. Si, acolo unde este multa putere exista si multi dusmani. Iar mie nu-mi place lupta si mi-ar fi tare greu sa incep o disputa avand ca scop recastigarea unui drept pe care de fapt il avem de cand ne nastem. DREPTUL LA VIATA.

Cu toate acestea, raspund provocarii lansate de blogalinitiative.ro si CineForum  si va spun ca as incerca, as indrazni sa solicit ceva puteri si calitati nemaipomenite, nu numai de dragul unei campanii cu scop nobil, dar si pentru a putea face ce-mi doresc de foarte multa vreme: sa imprastii iubire in lume.

Dragostea nu se cere, ea se ofera. Pentru dragoste nu spui multumesc ci o pretuiesti si te bucuri de ea. Si faci tot posibilul sa o pastrezi. Iar daca va pleca vei ramane cu aroma dulce a celui mai frumos sentiment omenesc si cu recunostinta fata de Cel-de-Sus ca ai fost ales sa iubesti si sa fii iubit la un moment dat. Si ca astfel esti un om mai bun.