Spring Super Blog 2017, concurs cu iz de primavara

Dinspre SuperBlog adie vantul competitiei. Competitie de blogging creativ – marca SwissPlan.biz – de care tare dor imi era si la care cu drag as participa. Si voi participa cu siguranta la Spring SuperBlog 2017.

Prieteni vechi sau mai noi, parteneri media binecunoscuti, sponsori cu vechi state sau debutanti in ale SuperBlogului, ei bine, cu totii asteapta sa se dea startul.

Am parcurs cateva bloguri; competitie stransa, intr-adevar. Unii chiar stiu sa scrie. Si chiar scriu.

Se ne ascutim simturile, deci. Sa ne scoata din barloguri!

Let the contest begin!

foto: www-super-blog.eu

 

BLOG MARTISOR, competitie marca Blogawards.ro!

Un barbat cu totul altfel

Colegul cel nou arata absolut fantastic. Nimic nu parea sa fie nelalocul lui si totusi… acest barbat era altfel. Aerul lui spunea totul. Parea venit de pe alta lume, cu privirea lui absenta, cu tigara uitata neglijent intre buze, cu blugii lui rupti si cazand periculos de solduri, privirea albastra, metalica, tenul inchis a spaniol, accesoriile de netrecut cu vederea (bratara cu cristal Swarovski si Sodalit – Blue Skull, ochelarii de soare cu rama lata), ei bine… acest exemplar urma sa fie colegul nostru. Spre norocul meu sau nefericirea mea. A mea si a altora, caci se pare ca niciuneia dintre dragele mele colege (mai tinere, fir-ar sa fie) nu-i scapase trecerea prin biroul lung a nou-venitului.

Intra in biroul directorului. Discutia fu lunga, prea lunga pentru gaturile noastre intinse-n asteptare spre usa, pentru privirile noastre atintite pe geamul de sticla mata (de parca am fi putut vedea prin el). Degetele nu mai batura tastele, picioarele isi gasira linistea sub birou, tocurile tacura. Chiar si sorbitul in liniste al cafelei deveni un martor mut, complice, la atmosfera care se crease.

30 de ani de inovatii Toshiba

Daca te-ai gandit vreodata cum e sa calatoresti in alta lume, sa traiesti dupa altii parametri si alte standarde dar nu ai reusit, daca te-a napadit subit dorinta de a performa sau dimpotriva, daca ti-ai dorit asta toata viata fara a avea sansa vreodata sa o faci, daca ai incercat mereu si tot mereu si cu greu ti-a reusit dorinta (tu facand parte din aceia pentru care lupta a fost prea grea pentru un tel prea mic), ei bine, daca ai trecut prin toate astea si ai ramas dezamagit si cu armele depuse prea curand, inseamna ca ti-ai gresit unghiul de plecare. Si ca trebuie schimbata strategia de lupta.

O noua sansa, un imbold

“Transmitem in direct o senzationala situatie de care pana si cel mai incercat dintre dumneavoastra s-ar teme! La o temperatura de peste 35 de grade, aflat la o inaltime ce depaseste 50 de metri, un barbat  ameninta ca se arunca de pe acoperisul cladirii! Incercam cu greu sa trecem de cordonul de politisti care fac imposibila orice trecere dincolo si ne strecuram, cu camera si microfonul, la nici trei metri de potentialul sinucigas! Buna ziua! Suntem de la canalul de stiri 24/7 si incercam sa intelegem ce vreti sa faceti aici!”

“Plecati! Nu am nevoie de voi! Sunt disperat si nimeni nu ma poate ajuta!”

“Incercam, incercam, dar totusi spuneti-ne un motiv care sa stea in picioare!”

Doua poame si un kit… din dragoste

„Minunata mea nora,

Te anunt inca de la inceput ca, desi nu am ajuns inca unde m-ai trimis (stii tu, cuvantul ala urat care incepe cu dr…), ma simt cat se poate de implinita la gandul ca fiul meu si-a gasit fericirea. Sper doar sa dureze fericirea asta. Dar, ce sa-i faci? Asa-i trebuie baiatului meu care intotdeauna a fost mai atras de stralucire decat de aurul veritabil! Trebuie sa-si invete lectia…

Ti-am lasat vinetele gata facute in frigider, ti-am spalat si dres ciorapii pe care i-ai rupt la nunta si ti-am calcat rochia preferata pentru luna de miere. Sper doar sa-ti amintesti ca sandvisurile sunt gata facute si ambalate frumos in hartie moale, galbena, cum iti place tie, ca limonada are temperatura potrivita si ca poti gasi paharele de cristal absolut curate, invelite in servetele imaculate, in dulapul de sus, deasupra frigiderului (e adevarat, cum esti micuta de statura, prea putin probabil sa te foloseti de ele dar in acest caz se vor pastra curate pana ma voi intoarce si nu va trebui sa ti le spal din nou). Mancarea este facuta, gatita fara ulei (ca tot esti tu, moderna si adepta a unei alimentatii sanatoase), aragazul este lustruit iar cafeluta te asteapta fierbinte in filtru (ti-am preparat-o cum iti place tie, fara zahar si cu multa, multa spuma de lapte – spuma o faci tu, de vreme ce tot esti atat de pretentioasa… iar eu nu vreau sa-mi supar proaspata nora).

PointShop si-o echipa de exceptie

Te-am asteptat cu dor la malul marii,

Iubire-aveam in suflet… si speranta…

Si te simteam aproape,-n coltul zarii…

Erai la doar un singur click distanta…

 

Mi-ai spus ca-ti place sa muncesti

Ca PointShop e a ta speranta

Dar eu voiam spre mine sa pasesti

Sa simt iubire, soare… si vacanta!

Suferinta de bebelus

Zile intregi am plans si nimeni nu mi-a auzit suspinul. Pentru simplul fapt ca plangeam in sufletul meu, inimioara mea isi striga durerea si suspinul aproape ma sufoca. Imi intorceam fata spre perete si refuzam biberonul cald, suzeta preferata, plimbarea cu masina si mangaierea de orice fel. Voiam sa fiu doar singur. Singur cu acea fiinta care ma adusese pe lume si care ma temeam ca ma abandonase.

Bunica imi cantase melancolica nopti de-a randul, tata ma veghease trist, frangandu-si mainile iar bunicul… ei bine, bunicul plangea mai ceva ca un bebelas. Mai ceva decat mine, adica. Plangea simplu, tinandu-si mainile in poala, in timp de ochelarii mari i se abureau pe nas si tare ma indoiam ca mai vede ceva prin ei. Singurul care imi placea cu adevarat in perioada aceea era doctorul. Venea zilnic sa ma vada, imi palpa burtica, ma privea scrutator si pleca la fel de tacut precum intrase. Nu stiu de ce dar imi placea mai mult atitudinea lui hotarata si sincera decat tacerile triste ale tatalui sau suferintele vadite ale bunicilor.

Un flirt nevinovat

Nu reprezenta el chiar idealul meu de barbat insa atributele fizice ale individului din prag se apropiau serios de cele mai aspre reguli de frumusete masculine. Parul roscat, de un roscat atat de rar intalnit, ii cadea in zulufi dragalasi pe frunte, restul parului atarnandu-i rebel pe umerii drepti, atent sculptati de un Creator ce parca uitase sa mai fie si vitreg cu arta sa…

Ochii mari, senini, de un caprui intens, ii radeau in cap. Fruntea, inalta si senina se arcuia frumos pe o fata atat de aproape dp erfectiune. O gropita in obrajii rosii isi aducea aportul la acest sarm natural iar buzele mari si carnoase, aspre si totusi facute sa mangaie si sa desfete, se deschisera intr-un zambet larg.

“Doamna Lazar?”

Inghitii in sec.

“Eu sunt, poftiti. Va servesc cu o cafea?” si ma fastacii ca o fata la prima intalnire.

“Va multumesc, sunt nevoit sa va refuz. As vrea sa rezolvam problema cat mai repede. Ne-ati sunat in legatura cu dusmanii cei mici si rai din bucataria dumneavoastra…”

Il privii fara sa inteleg.

O lume a ei

Intotdeauna isi dorise un colt ai ei. Un colt al propriului Rai, in care sa se afunde ori de cate ori duritatea lumii i se intorcea impotriva, ranind-o profund.

Isi dorea un colt al propriei vieti, in care sa fie singura stapana a propriei existente, un loc ascuns, umbrit vara si calduros in zilele geroase, in care sa-si aline dorul si temerile, in care sa-si cante de una singura dragostea si incantarea, in care sa-si scrie, pe foile unei existente albe, neintinate, povestea vietii…

Si nu avea. Nu avea acest nimic pe care il cerea unui destin neindupletcat, soarta ii refuza acest CEVA pentru care si-ar fi dat ani buni din viata. I se refuza orice sansa la fericire, orice bucurie de alta natura decat cea pe care o cauta de una singura in strafundurile propriului suflet, duios si candid, cu care Cel de Sus o inzestrase.

Scria pe unde apuca, iubirea de randuri de amor fiindu-i perna noaptea, pasiunea pentru rima servindu-i de birou iar degetele aspre, muncite, batand aerul neputincioase, dar atat de pline de inspiratie, fiindu-i singurele unelte de scris.

Cand ceilalti frati se inghesuiau care pe unde apuca, manati de un frig atat de dusmanos in zilele geroase, ea isi cauta alinarea singura, intr-un colt gri de camera, privind in gol spre peretii patati si batand aerul cu degetele asprite de munca…